Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion

9789734636471-2739660Deşi am citit “Proiectul Rosie” înainte de pandemie mi-aş fi dorit totuşi să o fi citit în această perioadă deoarece s-a dovedit la timpul ei (s-ar fi dovedit şi acum) o lectură comică şi care binedispune cititorul. Un smart romance cu potenţial de a însori zile posomorâte.

Eroul nostru este Don Tillman, un personaj perfect de imperfect, profesor de genetică în vârstă de 39 de ani, nediagnosticat dar suferind de sindromul Asperger – o afecţiune de spectru autist, care îşi guvernează viaţa după fapte concrete şi mai puţin pe baza sentimentelor, tipicar, stângaci la a iniţia o conversaţia dacă nu implica şi subiecte ştiinţifice(la care excela), cu un program zilnic bine calculat încât orice moment al zilei să fie exploatat la maxim. Dar nu vă speriaţi, chiar dacă Don pare rigid, pragmatic şi plictisitor prin prisma obiceiurilor şi a dependenţei de programele fixe o să ajungeţi să-l îndrăgiţi repede. Graeme Simsion are grijă să-l poziţioneze pe Don în unele situaţii care o să vă descreţească frunţile şi o să-l găsiţi chiar adorabil până la sfârşit.

Aflăm chiar din prezentarea cărţii că în centrul acţiunii se află programul dezvoltat de Don pentru a-şi găsi o soţie, o femeie compatibilă cu stilul lui de viaţă, cu valorile care-i guvernează lui existenţa şi dezvoltă astfel un chestionar amplu care trebuie completat de orice posibilă candidată. Întrebările, din cele mai variate, aveau menirea de a înlătura orice urmă de incompatibilitate, de a elimina timpul irosit în procesul de a cunoaşte pe cineva. Era clar, Don nu avea timp de pierdut, practic din fire s-a hotărât să tranşeze problema ferm şi eficient de la început. Dorinţa lui era de a găsi o parteneră care să agreeze şi să se adapteze fără probleme la modul lui de viaţă. Citește în continuare „Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion”

Noi…

Sentimentul-de-acasa_2865-7_1

Am citi înainte de Crăciun cărțulia asta și are între paginile ei ceva ce mă face acum sa revin asupra ei, pentru că atunci mi-a insuflat speranță și sentimentul acela frumos de „acasă”, de siguranță.

„Cel care se simte acasă în el însuşi, acela poate fi pretudindeni acasă. Cel care este protejat în sine însuşi, acela se simte protejat şi alături de oameni.”

Deși am intrat de curând în vâltoare aceasta a neprevăzutului și a semnelor de întrebare care stau deasupra capetelor noastre mă întreb totuși dacă toate luptele noastre din trecutul nu foarte îndepărtat au avut vreun rost. Citește în continuare „Noi…”

Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin

266059640-0“Dacă Strada Beale ar putea vorbi” e o mică comoară, pe lângă valoarea literară de care se bucură din 1974 încoace, are darul de a sădi puternice emoţii în sufletul cititorilor, de a-i învălui cu căldură şi a le dezvălui stări greu de înţeles fără experienţa necesară dar într-un mod revelator. Îmi plac cărţile concise, în care autorii reuşesc să transmită sentimente, informaţii şi realităţi prin puţine cuvinte iar James Baldwin a făcut o treabă grozavă cu aceasta cărţulie.

Povestea scrisă de Baldwin se desfăşoară pe fundalul unei Americi agresive a anilor 1970, ostilă populaţiei de culoare, în care justiţia e duplicitară şi trasă de sforile puterii în interesul albilor şi după bunul lor plac. În acest context personajele noastre principale, Tish şi Fonny, doi tineri de culoare, îşi trăiesc povestea, deopotrivă de iubire şi de supravieţuire.

Cei doi se cunosc din copilărie şi creşte între ei o prietenie sinceră, o complicitate, o legătură care în timp o să joace rol de evadare dintr-o lume sufocantă, lipsită de prea mari şanse sau speranţe în ceea ce-i priveşte pe ei, copiii născuţi pe strada Beale. Citește în continuare „Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin”

Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes

436958582-0Luna decembrie a fost una „detectivistă” pentru mine. Ideală pentru puţin mister, a părut perioada perfectă din an pentru poveşti à la Sherlock Holmes. În acest context “Septembrie poate aştepta” se anunţa cartea perfectă pentru a completa doza de enigme şi dezvăluiri la care am fost supusă în perioada mai sus amintită 🙂

Scrisă bine şi documentat, cartea Susanei Fortes are de toate: poveste, substanţă, persoanje care susţin acţiunea, ceva mister, spioni din perioada Celui de-al Doilea Razboi Mondial, o enigmă care cere rezolvare, o scriitoare dispărută la mijlocul anilor ‘50 – Emily J. Parker, un motan răsfăţat- Timothy Gordon, Londra ca plan al acţiunii şi o tânără studentă care-şi pregăteşte teza de doctorat – Rebeca Aldan

Emily J. Parker se născuse la Brighton în 1923 şi crescuse alături de tatăl care murise când ea avea doar patru ani, erou al bătăliei de pe Somme, mama ei şi cele trei mătuşi scoţiene luterane, fiind la şaiseprezece ani bursieră la Queen’s College din Oxford unde îl întâlneşte pe cel care o să-i devină soţ, Alan Pearson, eminent profesor de matematică, un adevărat as în calculul probabilităţilor. Odată cu izbucnirea războiului îşi întrerupe studiile şi începe să lucreze la baza de comunicaţii de la Bletchley Park, sediul principalei organizaţii de criptanaliză a Marii Britanii. După încheiarea războiului se retrage alături de soţul ei din lumina publică şi se dedică căsniciei şi scrisului, devenind o apreciată şi foarte promiţătoare scriitoare a generaţiei sale. The Guardian publică în 1950 un reportaj în care anunţă că autoarea lucrează la un nou roman, The Bridge, care însă nu va mai fi publicat. În 8 mai 1955, la Londra se sărbătoresc zece ani de la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, de pe străzile aglomerate şi din atmosfera exaltantă dispare brusc Emily J. Parker, fără a lăsa în urma ei nici un indiciu.

Citește în continuare „Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes”

Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover

invatare-memorii_1_fullsize“Învăţare” e o carte despre care îmi vine greu să vorbesc. Despre genul acesta de carte în general nu se vorbeşte, se recomandă, se extrag idei din ea, se trec prin propriul filtru şi se pun în practică în măsura în care se pliază vieţii noastre. E imposibil să nu fi auzit de ea, cartea asta e peste tot, în listele de recomandări ale lui Barack Obama şi Bill Gates, la marile emisiuni TV din State, bestseller New York Times, Wall Street Journal, câştigătoarea a secţiunii de Memorii pe Goodreads în 2018, #hashtag-uită pe reţelele de socializare….

Educaţia vine sub multe forme în viaţa fiecăruia dintre noi. Pentru unii se opreşte după cei doisprezece ani de şcoală, pentru alţii e un proces care nu se sfârşeşte niciodată. Pentru unii vine sub forma unor certificate şi atestări, pentru alţii sub forma unei evoluţii personale sau spirituale impresionante, unii se educă din cărţi, alţii prin propria experienţă, însă toţi au în comun acelaşi efect, evoluţia, invingerea ignoranţei, claritatea perspectivei asupra lumii şi sinelui.

Citește în continuare „Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover”

Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens

2519“Acolo unde cântă racii” este poate una din cele mai pline de candoare cărţi citite de mine în ultima perioadă, scoţând la suprafaţă un personaj aproape magic, Fata Mlaştinii, Kya.

Fiind un roman de debut nu pot decât să apreciez stilul în care Delia Owens a scris această carte şi să aplaud documentarea făcută pentru a da viaţă unui mediu mai puţin accesibil traiului de zi cu zi, o mlaştină aflată pe malul oceanului, de pe coasta Carolinei de Nord.

“Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioaroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe..(…) Poate că era un meleag aspru, însă mustea a viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii ce umpleau uscatul și apă.”

Satul Barkley Cove, locul unde “oamenii buni” îşi duc existenţa, era centrul regiunii, al civilizaţiei. Într-o latură de sat era un locul numit “Oraşul coloraţilor”, aşezare în care vieţuiau persoanele de culoare adunate în zonă, iar spre ocean se întindea Balta în toată splendoarea ei. Pentru unii un teritoriu magic, pentru alţii doar locul în care oamenii certaţi cu legea sau cu viaţa în general îşi duceau zilele, numiţi mai exact “mizerii” sau “gunoaie” de mai civilizaţii lor vecini.

Citește în continuare „Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens”

Recenzie: „Pachinko” – Lee Min Jin

“Pachinko” e una din puţinele cărţi pe care eu le-am vânat la propriu. Cu mult înainte să aflu că va fi tradusă şi în limba română era deja pe wishlistul meu literar şi am aşteptat cuminte să văd care va fi editura care o să-şi treacă în portofoliu cartea scrisă de Lee Min Jin. Mă interesa subiectul şi eram curioasă de scriitura lui Lee, ca să nu mai spun de minunăţia de copertă pe care o are. M-am bucurat nespus când am aflat că editura Nemira urma să publice cartea chiar înainte de a pleca eu în concediu. A fost prima carte pentru care am plasat o precomandă şi am aşteptat-o mai ceva ca pe Moş Crăciun.

Am avut aşteptări mari de la această carte şi în mare parte mi-au fost atinse. “Pachinko” e cu siguranţă cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta iar în rândurile de mai jos o să vă spun de ce.

Subiectul era unul care mă interesa. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru poveştile din partea aceea a lumii, în cazul de faţă Coreea şi Japonia. Ştiam că între cele două ţări relaţiile sunt oarecum tensionate, Coreea s-a aflat sub ocupaţie japoneză înaintea celui De-Al Doilea Razboi Mondial şi pare că nu a uitat nici până azi aceea perioadă. Dar dedesubturile, dramele, motivele nu le ştiam. Am aflat acum puţin câte puţin, însă nu vă speriaţi, cartea nu e un tratat istoric, acest factor e doar contextual, e decorul pe care îşi construieşte Lee povestea, una inspirată din realitatea acelor vremuri, minuţios documentată, după cum bine menţionează la sfârşitul cărţii.

Acţiunea e una complexă şi se desfăşoară din 1910 până în 1989, însoţind patru generaţii. O mulţime de personaje Citește în continuare „Recenzie: „Pachinko” – Lee Min Jin”

Recenzie: „Disecţie” – Han Kang

 

Am termnat de curând de citit “Disecţie” de Han Kang, autoare sud-coreeană ce abordează subiecte pe cât de sensibile pe atât de dure, subiecte care ridică semne de întrebare şi semnalează derapaje.  Însă un lucru e cert, Han Kang scrie bine, bine de tot.

După cum bine îi spune şi titlu, cartea de faţă disecă în şase capitole şi un epilog unul din cele mai sângeroase evenimente istorice ale ţării sale, masacrul de la Gwangju, din mai 1980. Ani la rând conducătorii acestei ţări au închis ochii, au evitat subiectul, au ignorat suferinţa celor implicaţi în revoltă, au ascuns sub preş, au fugit de răspundere. Vă sună cunoscut? Cu siguranţă.

La întrebarea Cum să ajungi pe “lista neagră” a preşedintei Park Geun Hye?, Kang deţine deja răspunsul. Scrii o carte care dezgroapă din negura uitării o atrocitate trecută sub tăcere chiar de cei care ar tebui să protejeze naţiunea, să-i confere siguranţa şi să lupte pentru cetăţenii ei. Descoperirea  în 2016 a acestei “liste negre” a oamenilor de cultură consideraţi indezirabili a reprezentat lovitura de graţie pentru Park, fiind demisă de Adunarea Naţională în urma unui protest amplu al sud-coreenilor.

Ce s-a întâmplat de fapt în Gwangju în mai 1980? Prefaţa scrisă de Iolanda Prodan face o radiografie foarte utilă a evenimentelor istorice şi sociale din acea perioadă Citește în continuare „Recenzie: „Disecţie” – Han Kang”

Recenzie: “Fiicele paznicului” – Jean E. Pendziwol

Vremea capricioasă de afară mi-a dat planurile peste cap, însă nu am cedat la presiunea ei şi am găsit alternative pentru a mă bucura de o lectură cu totul deosebită. Am ales pentru zilele libere de sărbători să citesc “Fiicele paznicului” la îndemnul Publishers Weekly, “O carte pentru iubitoarele surorilor Brontë şi ale lui Jodi Picoult, în egală măsură, numai bună de citit într-un hamac”. Ei bine, n-am reuşit să o citesc într-un hamac, după cum plănuisem. Făcând excepţie de aspectul acesta am avut parte de o lectură remarcabilă, care mi-a depăşit mult aşteptările, m-a desprins de realitate şi  m-a purtat departe, pe ţărmul Lacului Superior, în Ontario, călătorind prin amintirile unei femei pentru care trecutul a avut nenumărate întrebări şi prea puţine răspunsuri până în ziua în care a ajuns-o din urmă şi au stat faţă în faţă.

Elizabeth Livingston, aflată la o vârstă foarte înaintată se retrage la Azilul Boreal din apropierea Lacului Superior, locul unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, locul care a lăsat urme adânci şi care a chemat-o mereu printr-un strigăt mut mai aproape, mereu mai aproape.

În 1918 la farul din Phorpyry Point se instalează un nou paznic, Andrew Livingstone, care îşi petrece aici restul vieţii alături de soţia Lil iar apoi copii Peter, Charles şi gemenele Elizabeth şi Emily.

În prezent, Elizabeth primeşte la azil vizita unor ofiţeri care-i aduc vestea că a fost găsită o ambarcaţiune cu pânze, eşuată, avariată şi abandonată, în Middlebrun Bay, în apropiere de Silver Islet, numele bărcii este Wild Dancer, a fost înmatriculată pe numele lui Charles Livingston, fratele ei, fratele pe care nu l-a văzut de mai bine de şaizeci de ani. Odată cu vestea, cei doi aduc nişte jurnale vechi găsite la bordul ambarcaţiunii Citește în continuare „Recenzie: “Fiicele paznicului” – Jean E. Pendziwol”