Recenzie: „Circe” – Madeline Miller

Circe a fost pentru mine cartea ideală a verii.  A fost o lectură plăcută, care a mers mâna în mână cu atmosfera din concediu. Am așteptat oarecum traducerea volumului în limba română pentru că mi-a atras atenția de ceva timp. A bifat așteptările mele și mi-a bucurat orele de leneveală în hamac ascunzându-mă de soare. Povestea bine închegată, stilul lejer al lui Madeline Miller, panoplia de zei, titani și olimpieni, muritori, vrăjitori şi intrigi a fost combinația perfecta.

Circe este Fiica Soarelui, una dintre copii lui Helios, care ajunge repede pe lista neagră a tatălui său pentru simplul fapt că nu părea a fi o odrasla promițătoare, deci era ușor de renunțat la ea la nevoie. Deși născută dintr-un titan și o naiadă, Circe nu se ridică la frumusețea, gloria și importanța fraţilor și surorii sale, Aeetes, Perses şi Pasiphae.

Numele îi este pus de slujnica care o creşte, după culoarea ochilor ei galbeni și a plânsetului ascuțit, Circe înseamnă Șoimița, iar glasul era era supărător în urechile zeilor pentru că semăna cu cel al oamenilor.

În copilărie este martora unui episod care o va urmări mult timp și va fi un factor important în deciziile pe care le va lua. În odăile tatălui ei are loc o întrunire a zeilor pentru a stabili pedeapsa ce i se cuvine lui Prometeu, cel care a dăruit focul oamenilor. Acest interes al zeului pentru neamul muritor îi stârnește curiozitatea lui Circe şi va naşte multe întrebări cărora va încerca să le găsească un răspuns.

Neavând puteri specifice zeilor încearcă să-și găsească menirea iar apropierea de oameni este una dintre ele. Îl cunoaște pe Glaucos, un pescar pe care din dorința de a nu-l pierde îl transformă în nemuritor, acesta fiind primul moment în care calitățile ei de vrăjitoare își fac simțită prezența. Pharmaka pare a fi un cuvânt sacru și temut printre zei, cam singurul de care se tem și pe care nu-l pot controla. Şi astfel  Circe a noastră descoperă, după veacuri de umilinţe din partea fraților și părinților ei, ceva la care s-ar putea pricepe…doar că aceasta nouă putere nu era pe placul zeilor și este trimisă în surghiun pe o insulă pustie.

Discuția pe care o purtasem cu bunica mă răvăşise prea mult ca să mai simt vreo ruşine. Era adevărat. Nu doar că o să răscolesc întreaga lume, o s-o spintec, o să-i dau foc, o să fac orice, oricât de rău ar fi, ca să-l ţin pe Glaucos lângă mine. Însă nu puteam să-mi scot deloc din minte cum se uitase bunica la mine când rostisem cuvântul acela, pharmaka. Nu prea văzusem o asemenea privire pe chipurile zeilor. Însă îl observasem pe Glaucos când îmi vorbise despre dări, năvoade goale şi tatăl său. Începeam să înțeleg ce înseamnă teama. Oare ce anume putea stârni frica zeilor? Stiam deja răspunsul. O putere mai mare decât a lor.

Aiaia, insula ce i-am fost sortită îi devine pentru veacuri  temniță dar și casă, alinare și loc de formare și descoperire. Am asemănat foarte mult Aiaia cu mlaștina Kyei din „Acolo unde cântă racii”. Ambele, atât Kya cât și Circe s-au luptat singure cu soarta și au încercat totul pentru a putea ieși la lumină deși porţile lumii le erau ferecate. Mi-a plăcut tare mult conexiunea ei cu natura, cu animalele care populau insula, cum fiecare fir de iarbă și fiecare suflare a Aiaiei au devenit ale ei. A stăpânit tot și pornind de la zicala „dărâmă tot și reconstruiește” a devenit din ce în ce mai pricepută în ale vrăjitoriei dorindu-şi să devină de temut printre cei de-un neam cu ea, nemuritorii care au trimis-o în exil fără să clipească. 

Ce face Madeline Miller în cartea asta, și ce a făcut în cealaltă carte a ei inspirată tot din mitologia greacă –„Cântul lui Ahile”, e să dea glas unor personaje sau episoade  din Odiseea sau Iliada mai puțin remarcate sau mai bine zis lăsate în negură. Circe apare în Odiseea doar prin prisma călătoriei lui Odiseu, care se ad­ăposteşte pe insula vrăjitoarei din Aiaia, cea care îi transformă mateloții în porci. Ei bine, aici Circe are glas, viziune, destin. Porneşte de la a fi o nemuritoare care nu are NIMIC la a deveni o muritoare care va trăi TOTUL. Munca ei neîntreruptă de a descoperi și a se descoperi, de a cântări lucrurile importante cu adevărat ne aduc în prim plan prin paginile acestei cărți nu doar un personaj mitologic, ci o femeie care depășește bariere, ține piept nedreptății şi luptă cu zeii  pentru a-l proteja pe fiul ei şi al lui Odiseu, Telegonus.

„Circe” nu e doar o încleștare între zei, datorită stilului în care Miller scrie povestea este și o lectură amuzantă. Nu e doar pentru cititorii familiarizați cu Odiseea lui Homer sau Legendele Olimpului, e o carte bine scrisă, cursivă, o poveste bine închegată, personaje bine definite, e o carte în care accentul e pus pe simțire și mai puțin pe fantasticul personajelor implicate în poveste, e despre destin și cum ne găsim drumul spre el, despre cum putem învăța din greșeli și cum să luăm decizii care să corespundă valorilor noastre.

Mie nu-mi rămânea nimic. Aveam să trăiesc mai departe de-a lungul milenilor fără șir, în timp ce toți cunoscuți mi se scurgeau printre degete şi nu-i mai aveam decât pe cei ca mine. Olimpienii şi titanii. Sora şi frații mei. Tata.


Titlu: “Circe”| Autor: Madeline Miller |Editura: Paladin | Traducerea: Ioana Filat | Anul apariţiei: 2020 | Număr pagini: 424

Recenzie: „Ultimul oaspete” – Megan Miranda

“Ultimul oaspete” e genul de carte numai bună de luat în bagaj pentru vacanţă. Are puterea de a te transpune într-un peisaj idilic de hoinăreală pe malul mării, pe străduţele unui oraş ticsit de turişti vara şi pe dealurile de pe coastă în Littleport – Maine, oraşul care pare împărţit în două: perioada estivală, care aparţinea turiştilor bogaţi, oamenilor înstăriţi care îşi petreceau aici vacanţele şi restul anului în care orăşelul redevenea al localnicilor, al oamenilor obişnuiţi care în perioada de vară se dădeau la o parte pentru a face loc oamenilor cu putere şi influenţă.

O astfel de localnică este Avery Greer, o tânără care în urmă cu mai bine de zece ani rămâne orfană după accidentul care-i răpeşte ambii părinţi. Crescută apoi de bunica ei ajunge ca într-o zi, “dintr-o întâmplare” să se împrietenească cu Sadie Loman, fiica faimoasei familii Loman, deţinătoare a majorităţii imobilelor de închiriat pe perioada verii din Littleport. Dintr-o altă “întâmplare” bunica reuşeşte să acopere datoriile familiei la scurt timp după accidentul părinţilor. Aceste “întâmplări”, alături de altele nu sunt sesizabile când ele au loc dar adunate spre sfârşitul cărţii capătă un sens esenţial pentru deznodământul poveştii. Citește în continuare „Recenzie: „Ultimul oaspete” – Megan Miranda”

Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney

wp-1592607407289.jpgAveam de mult timp intenţia să citesc “Oameni normali” a lui Sally Rooney dar ceva(şi nu-mi dau seama ce) mă tot îndepărta de ea. Coperta şi premisa unei poveşti adolescentine duceau puţin spre literatură Young Adult, însă mare mi-a fost surpriza ca printre rândurile cărţii să găsesc o scriitură superbă a tinerei autoarei irlandeze.

Povestea este aparent simplă, în micuţul orăşel Carricklea băiatul popular al liceului, Connell Waldron se simte atras de ciudata clasei, Marianne Sheridan. El sărac cu o mamă iubitoare, ea bogată cu o mamă abuzivă locuind într-un conac în care mama lui Connell se ocupa de curăţenie. Au o relaţie ascunsă de ochii celorlalţi, devin la scurt timp friends with benefits, el nu vrea ca lumea să afle iar pe ea oricum nu o interesează să împartă cu ceilalţi viaţa ei aşa că fiecare ia din relaţie ce are nevoie. Doar că dintr-una într-alta sentimentele devin confuze, complexe, ajung să le pese dar nu ştiu cum să exprime acest amalgam de experienţe şi se pierd unul în faţa celuilalt, iau decizii greşite şi se rănesc reciproc. Citește în continuare „Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney”

Recenzie: „Ultima doamnă Parrish” – Liv Constantine

ultima_doamna_parrish_01“Ultima doamnă Parrish” e genul de carte greu de lăsat din mână, care te îndeamnă să descoperi mai mult, îţi stârneşte curiozitatea, te învăluie în poveste, se lasă descoperită capitol după capitol, te surprinde şi te ademeneşte pagină cu pagină. O carte ideală pentru vacanţă, până şi coperta te ispiteşte să o porţi după tine la piscină, pe malul mării sau oriunde te poartă visele în dorinţa de a evada din cotidian.

Esenţa acestei cărţi e redusă de cele două surori care au scris-o(Lynne şi Valerie Constantine, sub pseudonimul Liv) la replica unuia din personaje, “Nu-i trebuia de la ea decât TOTUL”, şi construiesc pe această fundaţie o poveste încâlcită, care se lasă de la un moment dat descoperită şi se limpezeşte în măsura în care cititorul înaintează cu lectura.

Prima jumătate a cărţii ne-o prezintă pe Amber, această gold-digger ambiţioasă, gata să ia lumea în piept pentru a-şi îndeplini visele, o femeie care consideră că i se cuvine o viaţă fără grij, plină de lux şi splendoare, iar dacă nu are parte de acestea e pregătită să le ia de oriunde şi de la oricine. Victimă îi cade Daphne, fata de aur a exclusivistului Bishop Harbor-Connecticut, o prezenţă apreciată şi admirată de lumea bună, soţia mogulului imobiliar Jackson Parrish, o femeie care pare a avea tot, tot ce Amber îşi doreşte, bogăţie, lux, vacanţe exclusiviste, faimă, o căsnicie perfectă, o casă impunătoare. Deşi victimă îi este Daphne, ţinta este de fapt Jackson, el fiind biletul câştigător dacă îşi dorea ca tot ce deţine Daphne să devină al ei. Citește în continuare „Recenzie: „Ultima doamnă Parrish” – Liv Constantine”

Recenzie: „Evvie Drake o ia de la capăt” – Linda Holmes

Evie Drake“Evvie Drake o ia de la capăt” e o comedie romantică uşor de citit, care binedispune, cu o notă de optimism deşi abordează aspectele mai puţin digerabile ale vieţii.

Evvie Drake a trăit toată viaţa într-un mic orăşel din Maine alături de tatăl ei până s-a căsătorit cu iubitul din adolescenţă, Tim, devenit un medic apreciat în oraşul natal. Căsnicia, aparent perfectă privită din afară mocnea de abuz emoţional şi manipulare din interior. Dornică să schimbe soarta propriei vieţi Evvie decide într-o seară să-l părăsească pe Tim. Pune în maşină câteva bagaje şi acte şi se pregăteşte să dispară din viaţa soţului şi a prietenilor pentru a-şi face ordine în gânduri şi a-şi croi un alt drum în viitor. Înainte să-şi pună planul în acţiune primeşte un telefon de la spital şi primeşte veşti proaste: Tim a decedat în urma unui accident de maşină. Pentru că Tim era fiul iubit al oraşului întreaga comunitate îi plânge de milă tinerei văduve însă nimeni nu a fost părtaş la adevăratele ei trăiri, toţi cred că trece cu dificultate peste pierderea soţului în timp ce pe ea o apăsă vina şi ruşinea că a fost pe punctul de a-l părăsi. Nimeni nu a ştiut care au fost presunile din cadrul căsniciei, nici chiar tatăl ei sau Andy, cel mai bun prieten care i-a fost alături mult timp până a reuşit să-şi poarte din nou singură de grijă.

Dean, un prieten din copilărie a lui Andy îşi face apariţia în micul orăşel şi decide să locuiască o vreme acolo. Jucător profesionist de baseball aflat într-o perioadă nefastă a carierei decide să se retragă temporar din lumina reflectoarelor şi a presiunii media şi sportive, astfel ajunge să închirieze apartamentul anexat casei lui Evvie. Citește în continuare „Recenzie: „Evvie Drake o ia de la capăt” – Linda Holmes”

Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion

9789734636471-2739660Deşi am citit “Proiectul Rosie” înainte de pandemie mi-aş fi dorit totuşi să o fi citit în această perioadă deoarece s-a dovedit la timpul ei (s-ar fi dovedit şi acum) o lectură comică şi care binedispune cititorul. Un smart romance cu potenţial de a însori zile posomorâte.

Eroul nostru este Don Tillman, un personaj perfect de imperfect, profesor de genetică în vârstă de 39 de ani, nediagnosticat dar suferind de sindromul Asperger – o afecţiune de spectru autist, care îşi guvernează viaţa după fapte concrete şi mai puţin pe baza sentimentelor, tipicar, stângaci la a iniţia o conversaţia dacă nu implica şi subiecte ştiinţifice(la care excela), cu un program zilnic bine calculat încât orice moment al zilei să fie exploatat la maxim. Dar nu vă speriaţi, chiar dacă Don pare rigid, pragmatic şi plictisitor prin prisma obiceiurilor şi a dependenţei de programele fixe o să ajungeţi să-l îndrăgiţi repede. Graeme Simsion are grijă să-l poziţioneze pe Don în unele situaţii care o să vă descreţească frunţile şi o să-l găsiţi chiar adorabil până la sfârşit.

Aflăm chiar din prezentarea cărţii că în centrul acţiunii se află programul dezvoltat de Don pentru a-şi găsi o soţie, o femeie compatibilă cu stilul lui de viaţă, cu valorile care-i guvernează lui existenţa şi dezvoltă astfel un chestionar amplu care trebuie completat de orice posibilă candidată. Întrebările, din cele mai variate, aveau menirea de a înlătura orice urmă de incompatibilitate, de a elimina timpul irosit în procesul de a cunoaşte pe cineva. Era clar, Don nu avea timp de pierdut, practic din fire s-a hotărât să tranşeze problema ferm şi eficient de la început. Dorinţa lui era de a găsi o parteneră care să agreeze şi să se adapteze fără probleme la modul lui de viaţă. Citește în continuare „Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion”

Noi…

Sentimentul-de-acasa_2865-7_1

Am citi înainte de Crăciun cărțulia asta și are între paginile ei ceva ce mă face acum sa revin asupra ei, pentru că atunci mi-a insuflat speranță și sentimentul acela frumos de „acasă”, de siguranță.

„Cel care se simte acasă în el însuşi, acela poate fi pretudindeni acasă. Cel care este protejat în sine însuşi, acela se simte protejat şi alături de oameni.”

Deși am intrat de curând în vâltoare aceasta a neprevăzutului și a semnelor de întrebare care stau deasupra capetelor noastre mă întreb totuși dacă toate luptele noastre din trecutul nu foarte îndepărtat au avut vreun rost. Citește în continuare „Noi…”

Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin

266059640-0“Dacă Strada Beale ar putea vorbi” e o mică comoară, pe lângă valoarea literară de care se bucură din 1974 încoace, are darul de a sădi puternice emoţii în sufletul cititorilor, de a-i învălui cu căldură şi a le dezvălui stări greu de înţeles fără experienţa necesară dar într-un mod revelator. Îmi plac cărţile concise, în care autorii reuşesc să transmită sentimente, informaţii şi realităţi prin puţine cuvinte iar James Baldwin a făcut o treabă grozavă cu aceasta cărţulie.

Povestea scrisă de Baldwin se desfăşoară pe fundalul unei Americi agresive a anilor 1970, ostilă populaţiei de culoare, în care justiţia e duplicitară şi trasă de sforile puterii în interesul albilor şi după bunul lor plac. În acest context personajele noastre principale, Tish şi Fonny, doi tineri de culoare, îşi trăiesc povestea, deopotrivă de iubire şi de supravieţuire.

Cei doi se cunosc din copilărie şi creşte între ei o prietenie sinceră, o complicitate, o legătură care în timp o să joace rol de evadare dintr-o lume sufocantă, lipsită de prea mari şanse sau speranţe în ceea ce-i priveşte pe ei, copiii născuţi pe strada Beale. Citește în continuare „Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin”

Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes

436958582-0Luna decembrie a fost una „detectivistă” pentru mine. Ideală pentru puţin mister, a părut perioada perfectă din an pentru poveşti à la Sherlock Holmes. În acest context “Septembrie poate aştepta” se anunţa cartea perfectă pentru a completa doza de enigme şi dezvăluiri la care am fost supusă în perioada mai sus amintită 🙂

Scrisă bine şi documentat, cartea Susanei Fortes are de toate: poveste, substanţă, persoanje care susţin acţiunea, ceva mister, spioni din perioada Celui de-al Doilea Razboi Mondial, o enigmă care cere rezolvare, o scriitoare dispărută la mijlocul anilor ‘50 – Emily J. Parker, un motan răsfăţat- Timothy Gordon, Londra ca plan al acţiunii şi o tânără studentă care-şi pregăteşte teza de doctorat – Rebeca Aldan

Emily J. Parker se născuse la Brighton în 1923 şi crescuse alături de tatăl care murise când ea avea doar patru ani, erou al bătăliei de pe Somme, mama ei şi cele trei mătuşi scoţiene luterane, fiind la şaiseprezece ani bursieră la Queen’s College din Oxford unde îl întâlneşte pe cel care o să-i devină soţ, Alan Pearson, eminent profesor de matematică, un adevărat as în calculul probabilităţilor. Odată cu izbucnirea războiului îşi întrerupe studiile şi începe să lucreze la baza de comunicaţii de la Bletchley Park, sediul principalei organizaţii de criptanaliză a Marii Britanii. După încheiarea războiului se retrage alături de soţul ei din lumina publică şi se dedică căsniciei şi scrisului, devenind o apreciată şi foarte promiţătoare scriitoare a generaţiei sale. The Guardian publică în 1950 un reportaj în care anunţă că autoarea lucrează la un nou roman, The Bridge, care însă nu va mai fi publicat. În 8 mai 1955, la Londra se sărbătoresc zece ani de la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, de pe străzile aglomerate şi din atmosfera exaltantă dispare brusc Emily J. Parker, fără a lăsa în urma ei nici un indiciu.

Citește în continuare „Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes”