„SĂ ŞTII CĂ EU TE IUBESC”…sau despre reprosuri

ImagineEra odată un mic copil, cu ochii negrii şi mari, foarte pătrunzători, privirea lui îţi rămanea întipărită în minte.

Ca orice copil îi plăcea să se joace.  Încerca să se achite de sarcinile trasate de mama sa dar era mereu cu ochii spre copii care se jucau în curtea din spatele blocului. Încerca să-şi ţină camera curată, îşi făcea singur temele, îşi spala vasele după ce lua masa, făcea cumpărăturile, etc.

Dar într-o zi, mama sa veni obosită şi supărată de la servici şi găsi sacoşele cu cumpărături în hol, pline cu cele de trebuinţă, dar pe care fiul său nu le mai duse în cămara ci fugi la joacă. Nu era un copil rău, încerca să-şi ajute părinţii cum putea el mai bine şi să-i asculte, dar câteodată nu rezista tentaţiei de a se întâlni cu ceilalţi copii şi neglija unele îndatoriri.

Când ajunse acasă, mama sa începu să-i repoşese treburile neterminate- sacoşele nedescărcate, pe lăngă asta îşi amintise că săptamâna trecută, în una din zile,  nu-şi spălase vasele după ce luă masa, sâmbătă nu-şi adunase rufele ptr spălat şi a fost nevoită ea să i le caute iar duminică nu se trezise mai devreme ptr a lua micul dejun împreună cu restul familiei. Tote aceastea nu erau obişnuinţe ale băiatului ci erau mici scăpări. În mod obişnuit golea sacoşele cu cumpărături, îşi spăla vasele, îşi aduna singur rufele ptr spălat,etc.

Dar în acea zi mama lui îşi descărca furia şi tensiunea acumulate la muncă ,pe fiul ei.

Potrivit vârstei sale, un alt copil ar fi început să plângă, pentru că e certat, ptr că-şi supărase părinţii, i-ar fi zburat prin minte tot felul de pedepse pe care urma să le primească sau diferite scuze pentru a-şi justifica comportamentul. Dar băiatul nostru nu spuse nimic. Asculta toate reproşurile mamei smerit, cu ochii cei mari şi negrii în care se citea atât păreri de rău, dar mai ales milă. Nu pentru situaţia în care se afla el, ci milă pentru mama sa şi reacţiile acesteia.

La finalul discursului ţinut de mama sa, băiatul, nemişcându-se de pe scaun, se uita drept în ochii ei şi-i spuse: “MAMA, SĂ ŞTII CĂ EU TE IUBIESC MULT!”. Femeia rămase înmărmurită. Îşi dădu seama de greşeala pe care o făcuse. Fiul ei devenise o ţintă a reproşurilor ei pentru simplu fapt că omise să-şi duca la bun sfârşit toate sarcinile tocmai în ziua in care ea era tensionată şi obosită în urma muncii.

Cuvintele copilului seminificau simplul fapt că deşi îi pricinuise neplăceri mamei, nu făcuse lucrul acesta pentru că nu-i păsa de aşteptările părinţilor de la el, sau pentru că nu-i iubea, nu-i aprecia şi nu le era recunoscător.

Mama îşi dădu seama atunci că fiul ei este încă un copil, un copil căruia ar trebui să i se îngăduie să mai şi greşeasca pentru a învăţa în astfel de momente. Aceasta era ceea ce trebuia ea să facă, să-l îndrume pentru a-şi vedea greşelile şi să caute împreună o soluţie de compromis.

Povestioara de mai sus mi-a venit în minte citind următorul fragment:

Ştiţi, iubirea este cel mai bun mijloc de a obţine o schimbare în celălalt. Dacă te îndrepţi spre cineva reproşându-i ce-a făcut, îl împingi să rămână ferm pe poziţia lui şi să nu-ţi mai asculte argumentele. Simţindu-se respins, îţi va respinge ideile.

    Dimpotrivă, dacă mergi spre celălalt convins fiind că, oricât de supărător este ceea ce a făcut sau a spus, totuşi, în adâncul său, el este o persoană bună şi există o intenţie bună în comportamentul său, î-l faci să se relaxeze şi să se deschidă faţă de ceea ce vrei să-i spui. Este singura modalitate de a-i da o şansă să se schimbe.”, vorbe spuse de maestrul Samtyang lui Julien în “Omul care voia să fie fericit”, carte scrisă de Laurent Gounelle

    Reproşurile nu sunt o soluţie! Sub nici o formă! Nu rezolvă problemele iar în plus, dizolvă relaţiile dintre oameni, îi îndepărteaza pe unii de ceilalţi.

    Când ai neplăceri în ceea ce-l priveşte pe cel de lângă tine( fie el soţ, fiu, coleg, amic sau vecin), e important să-i spui cu blândeţe nemulţumirea pentru a-şi înţelege greşeala.

   Cuvintele dor atunci când sunt rostite cu mânie, când sunt aruncate la întâmplare. De aceea există îndemnul de a gândi de două ori înainte de a rosti un cuvânt, pentru că odată spus nu-l mai poţi retrage şi nu ştii apoi ce urmări poate să aibă.

  Iubirea se câştigă prin iubire, aprecierea se câştigă prin apreciere, purtarea de grijă se câştigă prin recunoştinţă, respectul se câştigă, nu se impune, o vorbă bună poate vindeca rănile din suflet.

 

Un gând despre „„SĂ ŞTII CĂ EU TE IUBESC”…sau despre reprosuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s