Recenzie: “Soţia din Paris” – Paula McLain

“ E octombrie 1920 şi jazz-ul e pretutindeni…”

sotia-din-paris1fullsizeUn roman atât de frumos scris şi bine documentat de Paula McLain, care ne introduce în tumultoasa viaţa a marelui Ernest Hemingway de la începutul carierei, prin intermediul soţiei sale de la acea vreme, Hadley Richardson, femeia care care i-a stat alături timp de 5 ani, cea care i-a înţeles angoasele, frământările, teama adusă de pe front care-l bântuia uneori, i-a insuflat încredere, si-a sacrificat propriile ambiţii, femeia care i s-a dăruit complet, care i-a fost alături atât în perioadele tulburi dinaintea succesului, dar şi o pentru un scurt timp după recunoaşterea operelor sale.

La 29 de ani, Hadley Richardson îl cunoaşte la Chicago pe tânărul de numai 21 ani, Ernest Hemingway, scriitor aflat la început de drum, necunoscut încă, care încerca să-şi croiască propriul drum în lumea aspră a literaturii de după război. Cei doi se îndrăgostesc şi pornesc umăr la umăr spre ceea ce urma să fie una din cele mai frumoase(chiar dacă scurtă) căsnicii din lumina reflectoarelor boeme ale Parisului anilor ‘20. Într-un mediu nesigur, înconjurat de tinereţe, speranţă, exuberanţă, excese, cafenele celebre, jazz, alcool, triunghiuri amoroase, lipsa moravurilor, soţii Hemingway se aveau unul pe altul în lupta de a răzbi şi de a-şi croi un drum şi un loc în care munca talentatului Hem să fie recunoscută şi aprociată la scară largă.

„Pe 8 decembrie 1921, când Leopoldina a ridicat ancora în direcţia Europa, eram şi noi la bord. De-abia acum începea viaţa noastră împreună. Ne ţineam strâns unul de altul şi priveam marea. Era inimaginabil de vastă şi la fel de frumoasă pe cât era de primejdioasă – iar noi le voiam pe toate”

e3ff95d095fbd00e9fdf43ff343eb667Ajunşi la Paris, trăiesc o perioadă destul de lungă în condiţii improprii însă iubirea care-i uneşte le este de ajuns pentru a fi fericiţi, se sprijină unul pe celalalt şi găsesc modalităţi de supravieţuire. Hadley este soţia înţelegătoare, care are grijă ca soţul ei să aibă liniştea necesară pentru a putea munci la povestirile şi roamanele sale, îi este alături mai ales în perioadele grele dărâmat fiind de faptul că deşi avea potenţial nu reuşea să iasă la lumină. Acceptă de dragul soţului ei să stea în umbră, nu şi-a dorit nimic special doar pentru ea, decât să fie fericiţi împreună, iar dacă asta însemna să-i fie sprijin i se dedica în întregime.

Parisul anilor ‘20 era casa marilor artişti ai vremii, adunaţi din lumea toată în cafenelele şi saloanele zgomotoase de pe malul stâng al Senei,  în care colcăiau personaje care mai extravagante, care mai impunătoare, altele extrem de celebre, aflate pe “valul vremii”, unele mai puţin faimoase care urmăreau oportunitatea perfectă pentru a se afirma. Ajung să-I cunoască astfel pe Lewis Galantiere, Ezra Pound, Gertude Stein, Donald Steward, James Joyce, Scott şi Zelda Fitzgerald. Cu unii leagă frumoase prietenii, de alţii îi despart profunde invidii sau puternice certuri.

“În 1921, tinereţea era totul, dar tocmai din cauza asta eram bolnavă de îngrijoarare. Eu aveam douăzeci şi nouă de ani, mă simţeam aproape scoasă din uz, dar Ernest avea douăzeci şi unu de ani şi clocotea de viaţă. Ce era în capul meu? “

Deşi s-a dovedit o femeie puternică, Hadley nu se încadra totuşi în curentele vremii, o femeie mult prea obişnuită, simplă şi deloc stilată sau elegantă reuşeşte să se facă totuşi adorată de mai tânărul Hemingway oferindu-I liniştea şi protecţia de care avea nevoie.

“A fi chic ajunsese tot mai des să însemne o tunsoare scurtă, băieţească, unghii lăcuite în culori tari şi porţigarete de fildeş incredibil de lungi. Mai însemna şi o siluetă subţire, famelică – dar asta nu mi se potrivea deloc”.

“Dacă femeile din Paris erau păuniţe, eu eram o găinuşă de curte”

Odată ce scrierile lui Hemingway începeau să aibă succes, atitudinea celor din jur a început să se schimbe, i se acorda mai multă atenţie, atrăgea ca un magnet interesul celor din jur, era curtat, admirat, invitat în diverse cercuri influente, însă Hadley a rămas Hadley, mamă a micului Bumby între timp, era cea care încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ, care încerca să-l ajute ca succesul să nu-l schimbe şi să nu schimbe nici buna lor întelegere şi fericirea familiei lor. Lucru greu de obţinut, pentru că atunci când îţi doreşti faima, ea nu vine numai cu lauri.

“Era sfârşitul zbaterilor lui Ernest din perioada de ucenicie şi totodată sfârşitul altor lucruri. N-avea să mai fie niciodată un necunoscut. Niciodată n-aveam să mai fim la fel de fericiţi”

Petreceau din ce în ce mai mult timp în preajma unor personaje deja faimoase, care nu se dădeau în lături de la nimic, părea că e la modă să existe un amant sau o amantă care să diversifice atmosfera unui cuplu, poate chiar mai mulţi, scandalurile erau la ordinea zilei, astfel de cupluri erau poate chiar admirate, iar Hadley, o familistă convinsă, se confrunta din ce în ce mai mult cu nesiguranţa care roia în jurul lor, simţea pericolul care dădea târcoale căsniciei lor.

“Mă simţeam atât de puternică şi de mulţumită de viaţa noastră, dar Kitty avea dreptate. Concurenţa devenea pe zi ce trece tot mai acerbă. Parisul era plin de femei ispititoare. Stăteau în cafenele cu chipurile lor proaspete şi cu picioarele lor lungi şi frumoase şi aşteptau să se întâmple ceva scandalos. În timpul ăsta, maternitatea îmi modificase corpul. Ernest spunea că-I plac şoldurile şi sânii mei mai plini, dar cum priveliştea era atât de diversă, ar fi putut foarte uşor să-şi piardă intetersul faţă de mine. Poate că şi-l pierduse deja – caz în care ce-aş fi putut face? Ce se făcea în asemenea cazuri?”

Iar acestă temere a devenit realitate, în persoana Paulinei Pfeiffer, “întotdeauna atât de proaspătă şi de plină de viaţă”, tânăra care lucra la Vogue, era extrem de stilată, modernă şi mondenă, intră în viaţa lor ca prietenă apropiată a cuplului dar are grijă să-şi atribuie şi alte roluri. Admirându-l pe Ernest pentru vigoarea şi atitudinea lui încrezătoare devine în scurt timp amanta acestuia, însă ce e surprinzător e atitudinea sa faţă de Hadley, e extrem de binevoitoare, nu se comportă ca o amantă ce doreşte să-i răpească bărbatul ci cu siguranţa că ocupă un loc pe care-l merită şi că pot toţi trei să fie fericiţi în relaţia aceasta. Deranjant e că şi Ernest are aceaşi părere. Ca cititor îţi doreşti să cauţi circumstanţe atenuante comportamentului său însă nu ai cum să treci peste laşitatea de a-i cere soţiei sale să accepte situaţia ca şi cum ar fi ceva normal, astfel ar fi cu toţii fericiţi.

Atât ca bărbat dar şi ca scriitor, Ernest avea nevoie să fie admirat, aprobat, încurajat. Neîncetând să o iubescă pe Hadley, în Pauline a găsit acea gură de aer proaspăt care-l ajuta să meargă mai departe şi să se bucure de noua postura în care se afla, aceea de consacrat în literatură.

“Îi plăcea şi avea nevoie să fie lăudat. Îi plăcea şi avea nevoie să fie iubit, adorat chiar.

 Căpătase o energie nouă, mai ales serile, când cobora din cameră după o zi de lucru, pentru că exista cineva interesant căruia să-i vorbească. Exista oare ceva mai palpitant? Eu puteam să-l iubesc la nebunie şi să mă straduiesc din răsputeri să-l sprijin, dar nu puteam fi o privire proaspătă şi un zâmbet proaspăt după cinci ani. Nu puteam fi nouă”

Nemaiputând suporta degradarea la care a ajuns căsnicia lor şi prezenţa Paulinei la mijloc, deşi se iubeau în continuare, Hadley hotărăşte să nu accepte o căsnicie la fel ca a celorlalte cupluri celebre ale vremii, plină de compromisuri, de greşeli, de scandaluri, în care persoane străine cuplului vin şi pleacă de ambele părţi, toţi cei care acceptau astfel de situaţii i se preau extrem de singuri şi nefericiţi. Soţii Hemingway se despart şi îşi refac viaţa la scurt timp, Ernest căsătorindu-se cu Pauline, iar apoi cu înca două doamne până la sârşitul vieţii, Hadley alături de un cunoscut în care a găsit protecţia şi liniştea de care avea nevoie.

sarbatoarea-continuaIncontestabil iubirea dintre cei doi a fost una remarcabilă, chiar dacă greşelile mărunte au ajuns să cântărească prea mult pentru a le purta în spate, a fost totuşi o iubire dramatică, prin intensitatea şi deznodământul ei. A fost o iubire veşnică, rezistând în gândul şi în sufletul lor până la finalul vieţii. Cu două luni înainte de a se sinucide, Hemingway îi dedică primei sale soţii “A Moveable Feast”/”Sărbătoarea contină”, versiunea lui despre viaţa petrecută împreună la Paris, o carte în care Hadley e peste tot, ca o răscumpărare pentru suferinţa îndurată în trecut.

Veridicitatea întâmplărilor prezentate de Paula McLain în carte rămân puţin sub semnul subiectivităţii, chiar autoarea remarcă că personajele întâlnie în carte fac parte din ficţiune însă prin documentarea prezentata la finalul cărţii a încercat să respecte cat mai bine evenimenetele petrecute în vieţile celor doi, aducând în plus emoţie, empatie, picanterii şi atmosfera Parisului boem din anii ‘20


“Soţia din Paris” – Paula McLain

Editura Humanitas Fiction, Colecţia “Raftul Denisei”2016, 337 pg

Traducere din engleza Iulia Gorzo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s