Recenzie: „Şoareci şi oameni” – John Steinbeck

“Nici un om nu cunoaşte adevărul în legătură cu ceilalţi. Tot ce poate să facă este să presupună că ei sunt asemeni lui” – John Steinbeck

soareci-si-oameni_1_fullsize

Fiind unul din marii clasici ai literaturii, John Steinbeck ajunge destul de târziu în biblioteca mea, cu mari regrete însă pentru că m-am privat de o porţie de lectură de calitate.

“Şoareci şi oameni”, o carte de o duioşie surprinzătoare, un fel de parabolă aş spune eu, este opera cu care Steinbeck a cunoscut succesul în 1937. E o carte de dimensiuni mici(155 pagini în ediţia 2013 a Editurii Polirom), simplă dar atât de complexă, care cuprinde un univers bine conturat pentru tema centrală, personaje exponenţiale şi un curs al naraţiunii bine trasat.

Pe fondul Marii Depresiuni din America anilor ‘30 apar în prim plan George Milton şi Lennie Small, muncitori sezonieri pe la fermele din California. Personajele lui Steinbeck, conturate în mod antitetic, sunt cele în jurul cărora se dezvoltă întreaga acţiune. George Milton, un tip isteţ, cu o minte ageră şi Lennie Small, înzestrat cu o minte nu prea dezvoltată însă cu un trup masiv şi o putere pe care nu ştie să o controleze. Prietenia dintre cei doi pare ciudată în ochii multora însă ceea ce îi ţine împreună sunt amintirile din copilărie, promisiunile făcute cu mult timp în urmă, sentimentul de apartenenţă şi visul comun pe care-l împărtăşesc, acela de a avea “locşoru’” lor. Visul american ca laitmotiv al acestei poveşti guvernează întreaga acţiune. Însă ce se întâmplă când nu mai ai loc în propriul vis? …Aparent, o tragedie! Citește în continuare „Recenzie: „Şoareci şi oameni” – John Steinbeck”