Recenzie: „Dansul privighetorii de primăvară” – Shin Kyung Sook

1251407

Cu Shin Kyung Sook m-am împrietenit prin intermediul altor două cărţi care mi-au plăcut tare mult, “Voi fi acolo” şi “Te rog, ai grijă de mama” iar acum, la a treia carte împreună am trecut-o în categoria autorilor preferaţi pentru că după trei cărţi pe sufletul meu şi-a câştigat acest loc.

Aflând deja că “Dansul privighetorii de primăvară” este un roman istoric am fost cu atât mai curioasă cu cât stilul autoarei cunoscut mie din precedentele cărţi citite îmi părea perfect pliat pe problemele sociale cu care se confruntă societatea coreeană, fie că e vorba de revoluţiile studenţilor din anii ‘80 sau de radiografia familiei coreene.

Yi Jin, protagonista poveştii noastre, ia naştere dintr-o poveste reală, pe care Shin Kyung Sook o scoate din negura uitării şi recreează în jurul ei destinul primei femei coreene care primeşte permisiunea de a pleca din Joseon, făcând o paralela cu soarta micului regat aflat la intersecţia dintre interesele ascunse ale puterilor învecinate, Japonia, China şi Rusia.

Deşi romanul este prezentat ca o poveste de dragoste între o celebră dansatoare de la curtea regelui şi un diplomat francez profunzimea lecturii duce mult mai departe.

Jin, orfană, ajunge de mică la curtea regală fiind îndrăgită de regină, căreia îi amintea de fiica decedată, este preţuită de aceasta şi ocrotită devenind astfel după ani una din cele mai devotate şi loiale credincioase ale acesteia iar apoi după o lungă perioadă de pregătire şi studiu cea mai apreciată dansatoare de la curtea regelui. Fiind orfană nimeni nu i-a dat un nume, în funcţie de conjunctură era fie domnişoara Seo(după numele celei care a crescut-o), dansatoarea Seo, curteana Seo iar pentru prietenii din copilărie Jinjin sau Lăcrămioara, dar mai presus de toate era “umila mea persoană”, singurul mod în care se putea adresa despre sine.

12 iunie 1888, Victor Collin de Plancy, noul consul al Franţei în Coreea este chemat în audienţă de rege pentru a fi acreditat. Aflat în curtea palatului este fascinat de ochii negri şi profunzi ai unei tinere curtene pe care o fotografiază în secret, mai mare mirarea fiindu-i când ea îi răspunde la salut în limba franceză. Acel Bonjour reînvie pentru Victor atât amintiri plăcute cât şi triste, nostalgia copilăriei, amintiri despre mama şi tatăl său dar ma ales amintiri despre Marie, prima iubire, care-i vrajise cândva adolescenţa. Acel Bonjour vine din partea lui Jin şi astfel îşi face intrarea nevoit în viaţa fermecătorului diplomat francez.

Participând la un banchet organizat de rege în cinstea diplomaţilor străini, Victor o vede pentru prima data dansând pe Jin şi se lasă vrăjit de frumuseţea şi eleganţa fetei, vrajă care dă naştere unei dorinţe greu de stăpânit şi care-l va determina să acţioneze într-un mod în care este permanent sfătuit să nu o facă. Îşi asumă riscul de a vorbi deschis în faţa suveranilor coreeni despre interesul lui pentru celebra dansatoare deşi ştia că doamnele de la palat nu aveau voie să fie curtate. Aliat îi devine chiar regina care, observând recentul interes al regelui pentru protejata sa hotărăşte să o îndepărteze de la curte, deşi acest lucru îi sfâşie inima şi va fi un permanent regret în viitor.

Victor Collin de Plancy va fi cel care îi va deschide astfel lui Yi Jin porţile viitorului, îi redă libertatea şi o face să viseze. Parisul va fi la picioarele ei, Parisul care nu era doar un oraş, era o lume.

Guy de Maupassant, Émile Guimet, Félix Régamey printre alţii apar în ficţiune şi sunt impresionaţi de partenera ministrului plenipotenţiar în Ministerul Afacerilor Străine, Victor Collin de Plancy. Fiind produsul cultural al ţării sale, o prezenţă exotică pentru francezi, Jin întorcea capetele celor din jur şi stârnea interesul tuturor. Vorbind o franceză perfectă, trădată doar de accent, îmbrăcându-se conform modei pariziene din perioada Belle Époque, impresionând audienţa cu aceeaşi delicateţe şi eleganţă care o defineau era o prezenţă care trezea interes, o combinaţie între est şi vest.

Dar ce este omul aflat la confluenţa dintre două lumi? Una exterioară, modernă, în plină dezvoltare, strălucitoare, plină de oportunităţi şi admiraţie, o lume care crează falsa impresie că diferenţele nu contează şi una interioară, cu rădăcini înfipte într-un pământ îndepărtat, esenţă a devotamentului şi identităţii ei, confluenţa dintre Franţa cea exterioară(“Nu e asta ţara libertăţii şi a egalităţii? Atunci cum se face că îi discriminaţi pe cei din alte rase şi îi priviţi ca pe nişte obiecte de muzeu?”) şi Joseonul interior(“Nu era aceasta ţara care îi cerea supunere?”)

“- Cine sunt eu?

Victor se opri şi o prinse de umeri, dar Jin îi îndepărta cu delicateţe braţele. Acasă nu îşi pusese niciodată întrebarea aceasta. Ce fel de oameni au fost părinţii ei, cei care o aduseseră pe lume? Jin se cutremura, ca şi cum şi-ar fi pierdut echilibrul. În ochii ei negri, care îl urmăreau pe vânzătorul de păsări, se citea tristeţea.”

Cine sunt eu? Aceasta este întrebarea care o însoţeşte pe Jin mare parte din viaţa ei. Dacă nu mai era una din doamnele de la curtea regelui Joseonului dar nici pe de-a-ntregul o madame franceză atunci cine e ea? Vizitând Muzeul Louvru e consternată de dreptul pe care şi-l ia Franţa de a expune comori confiscate din alte ţări, obiecte care aici sunt doar observate într-o vitrină însă care nu sunt apreciate la adevărata lor valoare, aşa cum se întâmpla cu arhivele regale coreene confiscate de generalul Roze, cărţi care nu au nimic în comun cu cele publicate în masă în Franţa , fiind manuscrise păstrate într-un singur exemplar, cu mare grijă în cufere, precum adevăratele valori. Făcând o paralelă între prada de război şi propria existenţă, Jin ajunge să-şi pună la îndoială iluzia existenţei sale, simţindu-se ca un exponat în ochii celorlalţi, care indiferent cât ar preţui-o şi admira-o nu o să-i perceapă cu adevărat esenţa, va fi în continuare o prezenţă exotică, venită de la depărtare.

Cu această întrebare se întoarce Jin în Coreea pentru a-şi regăsi identitatea, pentru a-şi defini scopul existenţei sale, pentru a-şi regăsi echilibrul.

Continuarea poveştii sale are suişuri şi coborâşuri şi un final pe cât de tragic pe atât de demn. Recomand să citiţi cartea pentru a afla deznodământul poveştii ei cu Victor, relaţia cu alte personaje emblematice, cum primeşte numele Yi Jin şi pentru a-i descoperi destinul, un destin care pe mine m-a fermecat, o eroină a vremurilor sale, o femeie cu o putere incredibilă de sacrificiu care a fost cu adevărat liberă doar prin intermediul dansului.

“Jin se ridică şi făcu o plecăciune spre locul în care stătea de obicei regina, ca şi cum aceasta ar fost acolo. Apoi începu să se mişte încet.

Făcea paşii din Dansul privighetorii de primăvară. Întinzându-şi braţele, prin faţa ochilor îi trecură banchetele de la palat. Îşi aminti de vremurile în care dansa ca şi cum ar fi avut aripi sau exprima bucuria de a privi florile, ca şi cum le-ar fi avut în faţă, şi recunoştea sunetul de daegeum al lui Gang Yeon fără să-l vadă. Până şi în palatul acesta în care nu avusese nici o clipă de linişte, căci nesiguranţa zilei de mâine stăruia ca răcoarea unei fântâni, în momentele în care dansa, Jin se simţea liberă. Doar atunci putea să simtă iubirea, vântul, ruga, dar şi florile care se ofileau şi apa care curgea neobosită.”

Shin Kyung Sook a scris o altă carte care pentru mine e de 5*, probabil că stilul ei profund şi liric de a-şi crea poveştile, atenţia pe care o acordă personajelor, modul în care relaţionează acţiunile cu subiectul, documenatrea pe care o face, stilul delicat şi sensibil în care scrie sunt pe gustul meu, iar aici merită toată aprecierea şi traducerea Dianei Yuksel.

___________________________________________________________________________________________
Titlu: “Dansul privighetorii de primăvară” | Autor: Shin Kyung Sook | Traducerea din coreeană: Diana Yuksel | Colecţia: Raftul Denisei | Anul apariţiei: 2017 | Număr pagini: 400

IMG_20180815_083749.jpg

DZCZdglXkAARril

5 gânduri despre „Recenzie: „Dansul privighetorii de primăvară” – Shin Kyung Sook

  1. Ai scris o recenzie pur și simplu superbă! Am citit-o cu mare plăcere, să știi. Va trebui în curând să pun și eu mâna pe cărțile acestei autoare, fiindcă mai știu persoane aflate sub vraja ei. 🙂 Felicitări pentru o prezentare foarte frumoasă a unei cărți care, se vede limpede, ți-a plăcut tare mult! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s