Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens

2519“Acolo unde cântă racii” este poate una din cele mai pline de candoare cărţi citite de mine în ultima perioadă, scoţând la suprafaţă un personaj aproape magic, Fata Mlaştinii, Kya.

Fiind un roman de debut nu pot decât să apreciez stilul în care Delia Owens a scris această carte şi să aplaud documentarea făcută pentru a da viaţă unui mediu mai puţin accesibil traiului de zi cu zi, o mlaştină aflată pe malul oceanului, de pe coasta Carolinei de Nord.

“Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioaroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe..(…) Poate că era un meleag aspru, însă mustea a viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii ce umpleau uscatul și apă.”

Satul Barkley Cove, locul unde “oamenii buni” îşi duc existenţa, era centrul regiunii, al civilizaţiei. Într-o latură de sat era un locul numit “Oraşul coloraţilor”, aşezare în care vieţuiau persoanele de culoare adunate în zonă, iar spre ocean se întindea Balta în toată splendoarea ei. Pentru unii un teritoriu magic, pentru alţii doar locul în care oamenii certaţi cu legea sau cu viaţa în general îşi duceau zilele, numiţi mai exact “mizerii” sau “gunoaie” de mai civilizaţii lor vecini.

În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1969, este găsit un cadavru zăcând în mocirlă. Acest eveniment agită liniştea celor din Barkley Cove, cu atât mai mult cu cât cel decedat este Chase Andrews, un tânăr bine văzut în comunitate din care făcea parte, unul dintre cei mai buni pivoţi pe care echipa locală i-a avut vreodată, singurul fiu al uneia dintre cele mai de seama familii din sat. Un om căruia trebuia să i se facă dreptate. Moartea lui Chase declanşează acţiunea acestui roman, pentru că odată cu această întâmplare ne este introdusă în poveste şi Kya, sau Fata Mlaştinii, după cum i se adresau localnicii, fata în a cărui companie ciudată fusese văzut Chase Andrews câţiva ani la rând, nimeni neînţelegând relaţia dintre cei doi. Pornind de la neîncrederea oamenilor în ea, de la prejudecăţile pe care le afişau în ceea ce o privea pe cea venită din sălbăticia apelor este principala suspectă de moartea tânărului Andrews.

Deşi o moarte ne este prezentată chiar din debutul romanului aceasta nu va fi totuşi principalul subiect al cărţii, chiar dacă autoarea ne ţine în permanenţă la curent cu desfăşurarea anchetei, alternând capitolele din prezent cu cele din trecut, din trecutul Kyei.

Povestea Kyei este miezul acestei cărţi, evoluţia ei, supravieţuirea ei într-un mediu şi condiţii greu de învins, maturizarea ei. Ne este prezentată pentru prima dată la şase ani, atunci când în memoria ei se întipăreşte cea mai dureroasă şi persistenta amintire peste ani, abandonul mamei. Nefăcând faţă greutăţilor din mlaştină şi tatălui abuziv, rând pe rând fraţii şi surorile părăsesc căminul familiei fără a-i da vreo lămurire micuţei lăsate în urmă.

“ – Tre’ să plec, Kya. Nu se mai poate să stau aici.

Aproape că se întorse către el, dar n-o făcuse totuşi. Voia să-l implore să n-o lase singură cu tăticu’, dar cuvintele nu ieşeau.

-O să pricepi tu, când te-oi face mai mare, zise Jodie.

Kya voia să ţipe că o fi ea mică, dar că proastă nu-i. Ştia că tăticu’ era motivul pentru care plecaseră cu toţii; însă ce o măcina era că nu o luase şi pe ea nimeni. Se gândise s-o şteargă şi ea, doar că n-avea unde se duce şi nici bani de autobuz.”

Reuşeşte să trăiască alături de un tată mai mult absent încă câţiva ani, până când la un moment acesta nu se mai întoarce acasă după un periplu în sat alături de alţii asemenea lui, foşti soldaţi afectaţi fizic şi psihic de un război care făcea victime şi daune ireparabile, de pe urma căruia suferea întreaga familie, nu doar cei implicaţi direct. Kya avea aproximativ zece ani când s-a văzut pentru prima dată singura cu adevărat, fără speranţa ca tăticu’ să mai revină acasă să-i dea cei câţiva bănuţi cu care să cumpere câteva alimente pentru a putea întinde o masă. Singură, într-o pustietate de care se fereau majoritatea oamenilor, fără nici o sursă de venit, fără apropiaţi cărora să le poată cere ajutor sau oameni care să-i acorde o şansă reală de a ieşi la suprafaţă, simţea cum se adâncea la propriu în nămolul din mlaştină.

Este spectaculoasă evoluţia ei, felul în care a construit Delia Owens acest personaj este demn de laude, modul în care ajunge să-şi depăşească soarta, să înţeleagă lumea şi să se descurce chiar dacă totul îi părea potrivnic. Într-o puternică legătură cu natura şi cu tot ceea ce o înconjura, isteaţă fiind, este atentă la detaliile din habitatul în care trăia, la vieţuitoare, modul lor de a acţiona în diverse situaţii, învaţă despre vânt şi curenţi, cum îi poate folosi, cu ce se poate hrăni, ce să muncească ca să poată obţine câţiva bani pentru a-şi procura câteva lucruri pe care Balta nu i le oferea.

Cu o oarecare neîncredere în oameni, care o numeau pe Strada Principală din Barkley Cove “gunoi al mlaştinii” reuşeşte totuşi să se apropie timid de câteva persoane, care o să-i poarte într-un fel sau altul de grijă, atât cât ea le va permite să se apropie: Săltăreţu’, soţia lui, Mabel şi Tate. Cel din urmă devenind prima sa iubire şi omul care a învăţat-o să citească atunci când ea a renunţat să mai merge la şcoală după prima zi deoarece copii se purtau urât cu ea, izolând-o şi jignind-o pentru locul din care provenea. Faptul că a învăţat să citească a fost în mare parte salvarea Kyei dintr-o izolare completă, evadând în cărţi ca într-o lume nouă, care-i satisfăceau curiozitate şi umpleau în mare parte golul lăsat de persoanele care renunţase la ea pe parcursul anilor. Fiind înconjurată de o solitudine pe care nu a dorit-o dar nici nu i-a stat în putere să o îndepărteze datorită repetatelor episoade de abandon din viaţa ei, învaţă să trăiască singură. Se avântă în cunoaşterea “vecinilor” ei pelicanii care-i devin cei mai buni prieteni, licuricii care o învaţă despre viaţă mai mult decât toţi oamenii la un loc, curcanii care vieţuiau prin tufişurile din apropiere, vulpile şi căprioarele din pădurea apropiată barăcii ei, colecţionează pene ale diferitelor păsări, le etichetează şi le studiază. Fiind foarte pasionată de orice mişcă în Baltă devorează orice manual de biologie sau material pe care-l primeşte de la Tate şi aici este impresionantă educaţia pe care această fată o dobândeşte pornind de la o simplă preocupare pentru mediul în care trăieşte. De la o singură zi petrecută într-o şcoală instituţionalizată la publicarea mai multor cărţi despre viaţa în mlaştină, însoţite de desene detaliate şi informaţii pe care doar un observator atent le-ar fi putut oferi. “Progresele ei erau uluitoare. Acum putea să citească orice, îi zise, şi odată ce poţi citi orice, poţi să înveţi orice. Depindea doar de ea.”

Însă pe parcurs ce Kya creşte viaţa i se complică. Simte singurătatea ca o apăsare prea mare, oricât de încântată ar fi de compania pelicanilor şi a cocorului din faţa casei, natura umană îşi face simţită din plin prezenţa. Studia de la depărtare comportamentul oamenilor pe care-i observa pe Baltă şi în apropiere, dorea să facă parte dintr-o gaşcă precum a fetelor pe care le vedea pe plajă care râdeau scăldându-se în apă. Dorea să umple golul lăsat în trecut de cei care plecaseră fără să privescă înapoi, să existe un remediu pentru durerea sfâşietoare din sufletul ei instalată acolo ca urmare a refuzului şi nepăsării familiei pentru prezenţa şi soarta ei. A trăit ani mulţi încercând să înţeleagă de ce mămica nu s-a mai întors, de ce plecase. La fel de mulţi au durat pentru a pricepe şi ierta abandonul ei.

Nu s-a schimbat mare lucru, îşi zise, ei cu râsul, eu pitită ca un crab de nisip în gaura mea. O sălbaticiune ruşinată de propriul fel, neobişnuit, de a fi.”

Legătura ei cu Chase Andrews, ca urmare a acestei nevoi de a se apropia de cineva i-a adus peste câţiva ani acuzaţia că ea l-ar fi împins pe acesta din Foişorul de Foc în noaptea decesului. „Motive” ar fi fost destule, faptul că acesta s-a căsătorit cu Perle-la-gât, deşi ani la rând îi povestise Kyei despre viitorul pe care şi-l imagina împreună cu ea, cearta lor de pe o insulă din apropiere când Chase a încercat să abuzeze de ea şi promisiunea ei suflată printre dinţi că dacă acest episod se repetă o să-l omoare. Să fi fost aceste motive suficiente să-l ucidă? Bună întrebare! Îi mulţumesc Deliei Owens pentru finalul acestei cărţi. Vă rog să nu trişaţi şi să trageţi cu ochiul pe ultimele pagini înainte de a ajunge acolo, lăsaţi-vă surprinşi!

Kya a devenit unul din personajele mele preferate, deşi rar obişnuiesc să le cataloghez şi să le păstrez cu mine după ce termin de citit o carte, va trece puţin până o să o uit pe aceasta fata, Fata Mlaştinii, iar Acolo unde cântă racii este o carte pe care o să o recomand cu căldură oricui, deşi rar mi se întâmplă să fac lucrul acesta în mod insistent.

“Uneori Kya se plimba singură pe plajă şi, în vreme ce apusul desena dâre colorate pe cer, simţea valurile izbindu-i inima. Îşi lăsa mâna să atingă valurile, apoi întindea spre cer braţele. Simţind conexiunile. Nu cele despre care vorbise mămica şi Mabel – Kya n-avea să aibă nicicând gaşca ei de prieteni apropiaţi şi nici legăturile descrise de Jodie, fiindcă nu avusese niciodată propria-i familie. Ştia că anii de solitudine îi afectaseră comportamentul, făcând-o altfel decât ceilalţi, însă nu fusese ea de vină pentru singurătatea asta. Mare parte din ce ştia învăţase din sălbăticie. Natura o hrănise, o educase şi o protejase când nimeni altcineva n-ar fi făcut-o. Dacă din felul său diferit de-a se purta rezultau anumite consecinţe, atunci erau şi acestea funcţii ale miezului esenţial al vieţii.

O carte de nota: 5/5


Titlu: „Acolo unde cânta racii”| Autor: Delia Owens |Editura: Pandora M | Colecţia: Literary Fiction | Anul apariţiei: 2019 | Traducere din engleza: Bogdan Perdivară | Număr pagini: 382

Delia Owens şi-a obţinut licenţa în zoologie la Universitatea din Georgia şi doctoratul în etologie la Universitatea din California. Împreună cu fostul ei soţ, Mark, a scris trei bestselleruri internaţionale despre anii pe care i-au petrecut ca naturalişti în Africa: Cry of the Kalahari, The Eye of the Elephant şi Secrets of the Savanna. A primit Premiul John Burroughs pentru carte de ştiinţă şi a publicat articole în Nature, African Journal of Ecology şi International Wildlife.
Acolo unde cânta racii este romanul ei de debut, care va fi ecranizat de Fox 2000, producătoarea filmului fiind Reese Witherspoon.

8 gânduri despre „Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s