Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney

wp-1592607407289.jpgAveam de mult timp intenţia să citesc “Oameni normali” a lui Sally Rooney dar ceva(şi nu-mi dau seama ce) mă tot îndepărta de ea. Coperta şi premisa unei poveşti adolescentine duceau puţin spre literatură Young Adult, însă mare mi-a fost surpriza ca printre rândurile cărţii să găsesc o scriitură superbă a tinerei autoarei irlandeze.

Povestea este aparent simplă, în micuţul orăşel Carricklea băiatul popular al liceului, Connell Waldron se simte atras de ciudata clasei, Marianne Sheridan. El sărac cu o mamă iubitoare, ea bogată cu o mamă abuzivă locuind într-un conac în care mama lui Connell se ocupa de curăţenie. Au o relaţie ascunsă de ochii celorlalţi, devin la scurt timp friends with benefits, el nu vrea ca lumea să afle iar pe ea oricum nu o interesează să împartă cu ceilalţi viaţa ei aşa că fiecare ia din relaţie ce are nevoie. Doar că dintr-una într-alta sentimentele devin confuze, complexe, ajung să le pese dar nu ştiu cum să exprime acest amalgam de experienţe şi se pierd unul în faţa celuilalt, iau decizii greşite şi se rănesc reciproc.

Povestea ne poartă pe urmele lor şi în anii studenţiei când se regăsesc în Dublin în toiul unei petreceri, doar că de această dată contrar începutului romanului Conell e cel care înoată într-un mediu nefamiliar iar Marianne e în centrul atenţiei, fiind înconjurată de colegii care păreau să-i asculte fiecare cuvânt. Schimbarea această a trăsturilor celor două personaje scot la iveală adevăratul caracter al celor doi. Conell era popular în şcoală pentru că avea abilitatea de a plăcea celorlalţi, îi păsa de părerea prietenilor şi colegilor şi acţiona ca atare pentru a nu-i dezamăgi, pe când firea acidă şi neprietenoasă a Mariannei i-au dat mereu o libertate independentă de părerile şi acţiunile celorlalţi.

“Ea ducea o viaţă extrem de liberă, vedea asta. El era prizonierul unei cohorte de idei preconcepute. Nu-i era indiferent ce credeau oamenii despre persoana lui.”

Doi oameni care se simt inconfortabil în relaţia cu societatea, şi aici sunt multe aspecte atinse de Rooney pe parcursul cărţii, se simt cu adevărat reali unul în prezenţa celuilalt. “Oameni normali” este o poveste despre maturizare şi devenire, despre evoluţie, despre cum învăţăm să ne gestionăm sentimentele şi gândurile, cum ne raportăm la ceilalţi, cum învăţăm să ne exprimăm intenţiile, ce sacrificii suntem dispuşi să facem. Dar până aici e drum lung pentru protagoniştii noştri pentru că Marianne şi Connell se pierd mereu în propria relaţie de prietenie – iubire şi în relaţiile cu alţii în încercarea de a umple fiecare un gol de nesiguranţă, încredere, afecţiune şi emoţii. Provenind dintr-o familie cu probleme, un frate abuziv şi o mamă absentă, Marianne trăieşte cu impresia că ea nu este o persoană care poate fi iubită şi se avântă în relaţii nepotrivite cu bărbaţi, îi lasă pe aceştia să o domine într-un mod sadic. Connell a fost crescut cu greu de mama sa, necunoscându-şi tatăl şi se confruntă cu o anxietate bazată pe inferioritatea socială atunci când dă piept cu lumea largă. Chiar dacă personajele create de autoare par vulnerabile, ele au suficiente resurse să depăşească momentele întunecare din viaţa lor. Cel mai mult mi-a plăcut la relaţia dintre cei doi puterea fiecăruia de a-l face pe celalalt mai bun.

Connell şi Marianne au fost un cuplu care a eşuat în repetate rânduri să comunice eficient în relaţia lor, au rămas multe cuvinte nespuse şi intenţii nerostite care i-au îndepărtat temporar unul de celalalt şi s-au lăsat din nou cuprinşi de valurile vieţii. Da, cartea asta e şi despre eşecuri, despre ratarea unor şanse. Dar aşa e în viaţă, în viaţa oamenilor normali… ajungi să te întrebi în ce măsură deciziile luate(sau cele neluate) au influenţat apoi cursul vieţii şi cum ar fi arătat ea în prezent.

Deşi finalul cărţii pare uşor ambiguu mie mi-a lăsat un gram de speranţă, că cei doi deşi sunt pe punctul de a se despărţi din nou(din alte motive decât până acum) au învăţat că afecţiunea şi iubirea depăşesc limitele aparente impuse de societate şi că dacă sunt dozate corepunzător depăşesc chiar şi limitele timpului, că vindecă şi hrănesc sufletul.

“Oameni normali” este despre intimitate, despre descoperirea ei în cele mai neaşteptate aspecte ale vieţii, despre ce se ascunde în fiecare dintre noi, cât din trăirile interioare împărţim cu alţii, cât păstrăm pentru noi. Dar mai este şi despre sănătatea mentală, depresie, adaptarea socială sau abuz emoţional.

Ceea ce mi-a plăcut cu adevărat la aceasta carte a fost felul în care a fost scrisă. Povestită alternativ, atât din perspectiva Mariannei cât şi a lui Connell dar mai ales salturile în timp şi inserarea unor amintiri radiografiază mai detaliat relaţia celor doi. Stilul simplu şi aerisit dar în acelaşi tip concis, abordările psihologice, dialogurile îndrăzneţe şi inteligente ale personajelor crează o atmosferă care permit cititorilor să simtă emoţia şi onestitatea acestei poveşti.

Marianne închide ochii. Probabil că n-o să se mai întoarcă, reflectează ea. Sau o să se intoarcă, însă va fi altfel. Ceea ce au acum nu vor mai putea avea. Dar, pentru ea, durerea singurătății nu va însemna mare lucru pe lângă durerea pe care o simțea înainte, aceea de a nu valora nimic. El i-a adus bunatatea ca pe un dar, și acum îi aparține ei. Lui Connell, viața i se deschide în toate direcțiile deodată. Şi-au făcut mult bine unul altuia. Cu adevărat, se gândeşte ea, cu adevărat… Oamenii se pot schimba cu adevărat unul pe altul.
Ar trebui să te duci, spune Marianne. Eu o să fiu mereu aici. Ştii bine.

 


Titlu: “Oameni normali”| Autor: Sally Rooney |Editura: Curtea Veche | Traducerea: Mihaela Buruiană | Anul apariţiei: 2019 | Număr pagini: 272

3 gânduri despre „Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney

  1. Nu știu de ce, dar m-a emoționat foarte tare recenzia ta. Și m-a convins să citesc cartea asta cât mai curând! Recunosc în cele două personaje principale două persoane din trecutul meu: fostul și cea mai bună prietenă de acum câțiva ani. Deși nu s-au prea „pupat” în realitate, personalitățile lor fix așa erau. E atât de ciudat când găsesc cărți ce ilustrează ceva real și… nu știu, visceral. Foarte bună recenzie, eu una îți mulțumesc! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s