Recenzie: „Ultimul oaspete” – Megan Miranda

“Ultimul oaspete” e genul de carte numai bună de luat în bagaj pentru vacanţă. Are puterea de a te transpune într-un peisaj idilic de hoinăreală pe malul mării, pe străduţele unui oraş ticsit de turişti vara şi pe dealurile de pe coastă în Littleport – Maine, oraşul care pare împărţit în două: perioada estivală, care aparţinea turiştilor bogaţi, oamenilor înstăriţi care îşi petreceau aici vacanţele şi restul anului în care orăşelul redevenea al localnicilor, al oamenilor obişnuiţi care în perioada de vară se dădeau la o parte pentru a face loc oamenilor cu putere şi influenţă.

O astfel de localnică este Avery Greer, o tânără care în urmă cu mai bine de zece ani rămâne orfană după accidentul care-i răpeşte ambii părinţi. Crescută apoi de bunica ei ajunge ca într-o zi, “dintr-o întâmplare” să se împrietenească cu Sadie Loman, fiica faimoasei familii Loman, deţinătoare a majorităţii imobilelor de închiriat pe perioada verii din Littleport. Dintr-o altă “întâmplare” bunica reuşeşte să acopere datoriile familiei la scurt timp după accidentul părinţilor. Aceste “întâmplări”, alături de altele nu sunt sesizabile când ele au loc dar adunate spre sfârşitul cărţii capătă un sens esenţial pentru deznodământul poveştii.

Cele două fete păstrează legătura şi sunt nedespărţite timp de un deceniu pe perioada verilor în care familia Loman(Bianca şi Grant alături de Parker şi Sadie) îşi petrece vacanţa în cochetul orăşel din Maine. Ba mai mult, după moartea bunicii, Avery ajunge să lucreze pentru afacerea familiei , atunci când Grant îi dă şansa de a-şi dovedi talentul profesional şi îi încredinţează administrarea proprietăţilor din oraş.

Doar că, la sfârşitul unui sezon estival, după o petrecere de pomină la care nu a mai ajuns, Sadie este găsită moartă pe plajă şi toată liniştea micului orăşel este spulberată. Urmează o anchetă, sunt audiaţi martori, participanţii de la petrecere iar concluzia anchetei este că Sadie s-a sinucis.

În preajma primei comemorări a morţii lui Sadie Loman, Avery nu îşi găseşte liniştea, având mari semne de întrebare privind lejeritatea cu care a fost închis cazul şi punând în balanţă aspecte care ei i s-au părut ciudate iar atunci când pare împresurată de detectivul Ben Collins şi de Parker, aceştia bănuind-o pe ea de uciderea lui Sadie, începe să cerceteze şi să pună cap la cap informaţiile pe care le deţine. Hotărăşte să-şi ascută toate simţurile, să reviziteze locuri şi case, să-şi răscolească amintirile din urmă cu un an, să pună la îndoială ceea ce i s-a prezentat ca adevăr, să vadă evenimentele dintr-o perspectivă mai detaşată, nu din interior, unde pare că toate pistele duc spre ceva incert şi menajat cu lejeritate. Adevărul stă ascuns printre vorbe şi după secretele celor implicaţi. Atunci când află că decizia de a declara moartea lui Sadie ca fiind sinucidere s-a bazat pe jurnalul găsit printre lucrurile sale îşi dă seama de erorile voite sau nevoite ale anchetatorilor. Acel jurnal nu era a lui Sadie Loman ci a lui Avery Greer, iar gândurile ei aşternute în pagini dintr-o perioadă întunecată a tinereţii ei îi erau acum atribuite prietenei sale deşi nu îi aparţineau.

Sunt secrete, sunt evenimente date uitării, ceea ce a părut întâmplător cândva era de fapt bine gândit de persoane interesate ca lucrurile să o ia pe o anumită pantă. Este vorba de putere, de lumea celor bogaţi şi influenţi, despre cum unii sunt de neatins iar ceilalţi cad victme, despre a lua de la unii pentru a da altora, despre un profund dezechilibru între cele două categorii.

Cartea promite “răsturnări de situaţie ameţitoare”, au fost, însă în ultima treime a cărţii. Până acolo am avut impresia că Avery se tot învârte în jurul aceloraşi date, că reia la nesfârşit aceleaşi informaţii, pentru a înainta un pas făcea doi-trei înapoi. Spre sfârşit toate se leagă şi descoperirile ei prind sens, informaţiile se leagă între ele ajungându-se la un deznodământ oarecum neaşteptat pentru mine, probabil că încă nu ieşisem din labirintul în care m-a învârtit Avery două treimi din carte.

Mi-a plăcut modul în care autoarea alternează capitolele între prezent(vara 2018) şi trecut(vara 2017, anul morţii lui Sadie), modul în care detaliile din trecut au venit în completarea descoperirilor din prezent, tot ceea ce atunci nu părea evident a căpătat valoare acum. Există totuşi ceva în scriitura lui Megan Miranda ce nu mi-a plăcut, posibil să fie traducerea, poate cei care au citit cartea în original nu au avut aceeaşi problemă ca mine, nu ştiu, însă erau pasaje sacadate, parcă nu aveau sens, cumva mă deranjau. Mi-ar fi plăcut şi ca anumite personaje să fie dezvoltate mai atent, Connor şi Faith(prietenii din copilărie ai lui Avery) au în carte o importanţă irelevantă per total, mi se pare că au ajutat doar adiacent acţiunea romanului, senzaţia mea e că puteau fi implicaţi mai mult.

“Ultimul oaspete” nu e o carte de cinci stele dar e totuşi una ce se parcurge uşor, cu ceva suspans, secrete de mult îngropate şi o crimă de anchetat pentru fanii genului.

ghiliAșa că am tot privit înapoi, încercând să găsesc locul în care totul a luat-o într-o direcție greşită. Încep, de fiecare dată, de la început:
Îi văd pe Grant și Bianca, uitându-se cum mă aducea Sadie acasă. Mi-i imaginez întrebând prin oraş, menționând numele meu, auzind poveştile, aflând tot ce era de aflat. Fiind martori firului care mă lega de Sadie şi care devenea tot mai solid şi mai puternic. Mă întrebam dacă se temeau ca fiica lor să nu fie trasă în jos în lumea mea, aşa cum eu mă simțeam ridicată în lumea lor. Trebuie să fi înțeles că singurul mod de a le ține fiica în frâu, sub control, era să mă aducă și pe mine acolo.

ghiliMi s-a strâns stomacul ghem, iar vederea mi s-a încețoșat. Si, deodată, totul a devenit clar. De ce biletul se potrivea cu jurnalul ei. De ce jurnalul îi făcuse pe polițiști să şovăie. Nu-l mai văzusem de ani de zile. Adânciturile familiare, mânioase ale pixului pe copertă, colțurile zdrențuite, marginile înnegrite. (…) Biletul se potrivea perfect cu jurnalul, da. Pentru că amândouă erau ale mele.


Titlu: “Ultimul oaspete”| Autor: Megan Miranda |Editura: Corint/Leda | Traducerea: Maria Adam | Anul apariţiei: 2020 | Număr pagini: 368

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s