Recenzie: „Circe” – Madeline Miller

Circe a fost pentru mine cartea ideală a verii.  A fost o lectură plăcută, care a mers mâna în mână cu atmosfera din concediu. Am așteptat oarecum traducerea volumului în limba română pentru că mi-a atras atenția de ceva timp. A bifat așteptările mele și mi-a bucurat orele de leneveală în hamac ascunzându-mă de soare. Povestea bine închegată, stilul lejer al lui Madeline Miller, panoplia de zei, titani și olimpieni, muritori, vrăjitori şi intrigi a fost combinația perfecta.

Circe este Fiica Soarelui, una dintre copii lui Helios, care ajunge repede pe lista neagră a tatălui său pentru simplul fapt că nu părea a fi o odrasla promițătoare, deci era ușor de renunțat la ea la nevoie. Deși născută dintr-un titan și o naiadă, Circe nu se ridică la frumusețea, gloria și importanța fraţilor și surorii sale, Aeetes, Perses şi Pasiphae.

Numele îi este pus de slujnica care o creşte, după culoarea ochilor ei galbeni și a plânsetului ascuțit, Circe înseamnă Șoimița, iar glasul era era supărător în urechile zeilor pentru că semăna cu cel al oamenilor.

În copilărie este martora unui episod care o va urmări mult timp și va fi un factor important în deciziile pe care le va lua. În odăile tatălui ei are loc o întrunire a zeilor pentru a stabili pedeapsa ce i se cuvine lui Prometeu, cel care a dăruit focul oamenilor. Acest interes al zeului pentru neamul muritor îi stârnește curiozitatea lui Circe şi va naşte multe întrebări cărora va încerca să le găsească un răspuns.

Neavând puteri specifice zeilor încearcă să-și găsească menirea iar apropierea de oameni este una dintre ele. Îl cunoaște pe Glaucos, un pescar pe care din dorința de a nu-l pierde îl transformă în nemuritor, acesta fiind primul moment în care calitățile ei de vrăjitoare își fac simțită prezența. Pharmaka pare a fi un cuvânt sacru și temut printre zei, cam singurul de care se tem și pe care nu-l pot controla. Şi astfel  Circe a noastră descoperă, după veacuri de umilinţe din partea fraților și părinților ei, ceva la care s-ar putea pricepe…doar că aceasta nouă putere nu era pe placul zeilor și este trimisă în surghiun pe o insulă pustie.

Discuția pe care o purtasem cu bunica mă răvăşise prea mult ca să mai simt vreo ruşine. Era adevărat. Nu doar că o să răscolesc întreaga lume, o s-o spintec, o să-i dau foc, o să fac orice, oricât de rău ar fi, ca să-l ţin pe Glaucos lângă mine. Însă nu puteam să-mi scot deloc din minte cum se uitase bunica la mine când rostisem cuvântul acela, pharmaka. Nu prea văzusem o asemenea privire pe chipurile zeilor. Însă îl observasem pe Glaucos când îmi vorbise despre dări, năvoade goale şi tatăl său. Începeam să înțeleg ce înseamnă teama. Oare ce anume putea stârni frica zeilor? Stiam deja răspunsul. O putere mai mare decât a lor.

Aiaia, insula ce i-am fost sortită îi devine pentru veacuri  temniță dar și casă, alinare și loc de formare și descoperire. Am asemănat foarte mult Aiaia cu mlaștina Kyei din „Acolo unde cântă racii”. Ambele, atât Kya cât și Circe s-au luptat singure cu soarta și au încercat totul pentru a putea ieși la lumină deși porţile lumii le erau ferecate. Mi-a plăcut tare mult conexiunea ei cu natura, cu animalele care populau insula, cum fiecare fir de iarbă și fiecare suflare a Aiaiei au devenit ale ei. A stăpânit tot și pornind de la zicala „dărâmă tot și reconstruiește” a devenit din ce în ce mai pricepută în ale vrăjitoriei dorindu-şi să devină de temut printre cei de-un neam cu ea, nemuritorii care au trimis-o în exil fără să clipească. 

Ce face Madeline Miller în cartea asta, și ce a făcut în cealaltă carte a ei inspirată tot din mitologia greacă –„Cântul lui Ahile”, e să dea glas unor personaje sau episoade  din Odiseea sau Iliada mai puțin remarcate sau mai bine zis lăsate în negură. Circe apare în Odiseea doar prin prisma călătoriei lui Odiseu, care se ad­ăposteşte pe insula vrăjitoarei din Aiaia, cea care îi transformă mateloții în porci. Ei bine, aici Circe are glas, viziune, destin. Porneşte de la a fi o nemuritoare care nu are NIMIC la a deveni o muritoare care va trăi TOTUL. Munca ei neîntreruptă de a descoperi și a se descoperi, de a cântări lucrurile importante cu adevărat ne aduc în prim plan prin paginile acestei cărți nu doar un personaj mitologic, ci o femeie care depășește bariere, ține piept nedreptății şi luptă cu zeii  pentru a-l proteja pe fiul ei şi al lui Odiseu, Telegonus.

Mie nu-mi rămânea nimic. Aveam să trăiesc mai departe de-a lungul milenilor fără șir, în timp ce toți cunoscuți mi se scurgeau printre degete şi nu-i mai aveam decât pe cei ca mine. Olimpienii şi titanii. Sora şi frații mei. Tata.


Titlu: “Circe”| Autor: Madeline Miller |Editura: Paladin | Traducerea: Ioana Filat | Anul apariţiei: 2020 | Număr pagini: 424

Un gând despre „Recenzie: „Circe” – Madeline Miller

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s