Recenzie: „Capodopera: – Francine Rivers

Francine Rivers e autoarea pe care-mi doream de mult timp să­ o citesc însă alt gen de lecturi mă făceau să-mi abat mereu atenţia de la cărţile sale. Făcând parte din aşa numita literatură creştină, “Capodopera” m-a f­ăcut curioasă încă de când am procurat-o pentru o persoană acum doi ani, mi-am spus atunci că e o carte pe care îmi doresc s­ă o citesc la un moment dat. Dar nu vă speriaţi, nu e vreo carte care s­ă v­ă pună în dificultate, nu e înţesată cu pasaje din biblie(desi se gasesc şi acestea), nu e vreo carte moralizatoare, din contra, e o carte despre oameni obişnuiţi, prinşi în hăţişurile vieţii care se pierd în vâltoarea deciziilor care trebuie luate, uneori greşite şi care încearcă apoi să îndrepte răul făcut lor sau celor din jur. E o carte despre găsire şi regăsire, despre vindecarea unor răni şi deschiderea sufletului spre frumuseţea vieţii.

Aşa cum spune şi descrierea acestei cărţi, avem parte de un el(Roman Velasco/Bobby Ray Dean) şi o ea(Grace Moore). Un artist celebru, care avea tot ce şi-ar fi putut dori: talent, faimă, bani, o cas­ă superbă, succes la femei şi o femeie simplă, o mama singură care încerca să găsească o modalitate de a se putea întreţine pe ea şi pe micul Samuel. Ce avea unul nu avea celălalt. Ce-i lipsea unuia, avea din plin celălalt. O mulţime de întâmplări îi apropie şi îi îndepărtează în acelaşi timp până când găsesc o cărare comună pe care să păşească împreună.

Chiar dacă circumstanțele vieților lor erau similare, Roman era conștient de diferența dintre ei. El avea o casă, mașini luxoase, bani în bancă. Ea se străduia să fie independentă. El nu avea pe nimeni care să depindă de el. Ea avea un copil, un fiu care avea nevoie de ea. El avea câțiva prieteni pe care îi ținea la distanță. Ea își făcea timp să stea cu prietenele ei. El nu mai avea niciun țel în viață. Ea încă își urmărea visul. El trăia de pe o zi pe alta, făcând ce era bine în ochii lui și tot se simțea dezrădăcinat și în voia sorții. Ea își trăia viața încercând să mulțumească un prieten imaginar și tot ea părea mai cu picioarele pe pământ – la adăpostul credinței ei cel puțin.”

Roman Velasco este un artist de succes ale cărui tablouri se vând imediat ce sunt expuse, un talent recunoscut însă enigmatic, care locuieşte într-o cas­ă mare şi retrasă, cu o superbă privelişte asupra Canionului Topanga. O casă goală, precum sufletul lui Roman, un suflet care nu se poate aşeza, nu-şi găseşte calea şi nu poate face pace cu trecutul său zdruncinat. Un copil din ghetou, crescut fără tată, de o mama prostituată, care rămâne orfan la o vârstă foarte fragedă şi care intr­ă într-o bandă ca să poată supravieţui pe străzile periculoase din San Francisco. Un copil dezamăgit de viaţă care a devenit apoi un adult cu inima ferecată, incapabil să iubească sau să se lase iubit de cei din jur, care nu doreşte să se ataşeze de nimeni pentru că oricum oamenii pleacă din viaţa lui aşa cum au şi intrat.

Pentru că avea nevoie de cineva care să-i ţină în ordine toate activităţile care-i distrăgeau atenţia de la pictat o angajează ca secretar­ă pe Grace, singura dintre cele trimise de agenţie care chiar îşi vedea de muncă şi nu încerca să-i intre pe sub piele.

Grace provine dintr-o familie la fel de problematică ca a lui Roman. Când avea doar câţiva anişori, într-un acces de furie tatăl abuziv îşi ucide  soţia  iar apoi îşi ia viaţa. Micuţa Grace ajunge în grija unei mătuşi dificile, nepregătite să aibă grijă de un copil şi care-şi exprima prea puţin afecţiunea faţă de nepoata sa. Astfel Grace se străduieşte toată copilăria şi adolescenţa să satisfacă exigenţele mătuşii şi în general să mulţumească pe toată lumea. Aspectul acesta nu dispare din viaţa ei nici după ce devine matură şi se căsătoreşte cu Patrick, iubitul din adolescenţă. Renunţă la studiile şi visele ei pentru a se angaja ca să-l ajute pe soţul ei să termine facultatea. Însă eforturile ei nu doar că nu sunt apeciate, ci îi sunt călcate în picioare împreună cu demnitatea atunci când descoperă că Patrick o înşeală chiar în casa lor şi se vede dintr-o dată singură, cu eforturile irosite  şi sărăcită de orice speranţă şi vise iar viaţa o obligă să se repună pe picioare, doar că în urma deciziei de a ieşi în oraş împreună cu prietenele ei pentru a se mai destinde, ajunge să petreacă o noapte alături de un necunoscut, în urmă căreia apare în viaţa ei Samuel. Întâmplare care-i zdruncină existenţa deja dată peste cap. Conştientă că nu va reuşi de una singură să-i ofere cele necesare hotărăşte să dea copilul după naştere unei familii care să-l crească, dar în momentul în care-l ţine în braţe pentru prima data ştie că nu va fi capabilă să ducă la bun sfârşit această decizie, pentru că dragostea de mama îşi spune cuvântul şi e mult mai puternică decât orice neajuns pe lumea aceasta. Ajunge să locuiască pentru o perioadă alături de familia Garcia, ea încercând să se pună pe picioare şi să-şi găsească o slujba, ei încercând să o convingă să lase copilul în grija lor.

Şi astfel Grace şi Roman ajung să se cunoască, angajat şi angajator. Totul pare clişeistic până aici, ştiu, doar că ceea ce face această literatură creştină e să privească mai în profunzime personajele, analizând mai atent nevoile lor, traumele, rănile din copilărie, greutatea cu care ia naştere o relaţie, nu totul e lapte şi miere, uneori e nevoie să renunţi pentru a putea  obţine mai târziu, mai mult, e nevoie să te îndepărtezi de cel iubit ca să-l laşi să-şi vindece rănile care vă împiedică să fiţi împreună, e nevoie de multă răbdare şi aşteptare, e nevoie să o iei de la capăt din nou şi din nou.

Nu cred că e vreun dubiu că Rivers scrie bine, altfel nu s-ar regăsi pe listele New York Times ca unul dintre cei mai bine vânduţi autori, ea construieşte romanul gradual, povestea celor doi ne este dezvăluită pendulând între prezent şi trecut, accentuând acţiunile din prezent prin prisma întâmplărilor din trecut, întâmplări care i-au influenţat pe cei doi, le-au şlefuit şi conturat personalităţile şi viaţa.

Ceea ce în literatura motivaţională se numeşte “a accepta ceea ce nu putem controla/schimba” în literatura aşa zis creştină se numeşte “a aceepta voia divinităţii”, fiecare îi spune cum pofteşte, în baza propriilor credinţe sau convingeri, în rest, romanul Francinei Rivers a fost unul “blând”, liniştitor şi binevenit pentru perioada aceasta a anului, un roman care a pus accent pe lucrurile simple care au darul de a aduce fericire, pace şi împlinire în vieţile noastre.


Titlu: “Capodopera”| Autor: Francine Rivers |Editura: Scriptum | Anul apariţiei: 2018 | Număr pagini: 509

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s