Recenzie: „Capodopera: – Francine Rivers

Francine Rivers e autoarea pe care-mi doream de mult timp să­ o citesc însă alt gen de lecturi mă făceau să-mi abat mereu atenţia de la cărţile sale. Făcând parte din aşa numita literatură creştină, “Capodopera” m-a f­ăcut curioasă încă de când am procurat-o pentru o persoană acum doi ani, mi-am spus atunci că e o carte pe care îmi doresc s­ă o citesc la un moment dat. Dar nu vă speriaţi, nu e vreo carte care s­ă v­ă pună în dificultate, nu e înţesată cu pasaje din biblie(desi se gasesc şi acestea), nu e vreo carte moralizatoare, din contra, e o carte despre oameni obişnuiţi, prinşi în hăţişurile vieţii care se pierd în vâltoarea deciziilor care trebuie luate, uneori greşite şi care încearcă apoi să îndrepte răul făcut lor sau celor din jur. E o carte despre găsire şi regăsire, despre vindecarea unor răni şi deschiderea sufletului spre frumuseţea vieţii.

Aşa cum spune şi descrierea acestei cărţi, Citește în continuare „Recenzie: „Capodopera: – Francine Rivers”

Recenzie: „Circe” – Madeline Miller

Circe a fost pentru mine cartea ideală a verii.  A fost o lectură plăcută, care a mers mâna în mână cu atmosfera din concediu. Am așteptat oarecum traducerea volumului în limba română pentru că mi-a atras atenția de ceva timp. A bifat așteptările mele și mi-a bucurat orele de leneveală în hamac ascunzându-mă de soare. Povestea bine închegată, stilul lejer al lui Madeline Miller, panoplia de zei, titani și olimpieni, muritori, vrăjitori şi intrigi a fost combinația perfecta.

Circe este Fiica Soarelui, una dintre copii lui Helios, care ajunge repede pe lista neagră a tatălui său pentru simplul fapt că nu părea a fi o odrasla promițătoare, deci era ușor de renunțat la ea la nevoie. Deși născută dintr-un titan și o naiadă, Circe nu se ridică la frumusețea, gloria și importanța fraţilor și surorii sale, Aeetes, Perses şi Pasiphae.

Numele îi este pus de slujnica care o creşte, după culoarea ochilor ei galbeni și a plânsetului ascuțit, Circe înseamnă Șoimița, iar glasul era era supărător în urechile zeilor pentru că semăna cu cel al oamenilor.

Citește în continuare „Recenzie: „Circe” – Madeline Miller”

Recenzie: „Ultimul oaspete” – Megan Miranda

“Ultimul oaspete” e genul de carte numai bună de luat în bagaj pentru vacanţă. Are puterea de a te transpune într-un peisaj idilic de hoinăreală pe malul mării, pe străduţele unui oraş ticsit de turişti vara şi pe dealurile de pe coastă în Littleport – Maine, oraşul care pare împărţit în două: perioada estivală, care aparţinea turiştilor bogaţi, oamenilor înstăriţi care îşi petreceau aici vacanţele şi restul anului în care orăşelul redevenea al localnicilor, al oamenilor obişnuiţi care în perioada de vară se dădeau la o parte pentru a face loc oamenilor cu putere şi influenţă.

O astfel de localnică este Avery Greer, o tânără care în urmă cu mai bine de zece ani rămâne orfană după accidentul care-i răpeşte ambii părinţi. Crescută apoi de bunica ei ajunge ca într-o zi, “dintr-o întâmplare” să se împrietenească cu Sadie Loman, fiica faimoasei familii Loman, deţinătoare a majorităţii imobilelor de închiriat pe perioada verii din Littleport. Dintr-o altă “întâmplare” bunica reuşeşte să acopere datoriile familiei la scurt timp după accidentul părinţilor. Aceste “întâmplări”, alături de altele nu sunt sesizabile când ele au loc dar adunate spre sfârşitul cărţii capătă un sens esenţial pentru deznodământul poveştii. Citește în continuare „Recenzie: „Ultimul oaspete” – Megan Miranda”

Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes

436958582-0Luna decembrie a fost una „detectivistă” pentru mine. Ideală pentru puţin mister, a părut perioada perfectă din an pentru poveşti à la Sherlock Holmes. În acest context “Septembrie poate aştepta” se anunţa cartea perfectă pentru a completa doza de enigme şi dezvăluiri la care am fost supusă în perioada mai sus amintită 🙂

Scrisă bine şi documentat, cartea Susanei Fortes are de toate: poveste, substanţă, persoanje care susţin acţiunea, ceva mister, spioni din perioada Celui de-al Doilea Razboi Mondial, o enigmă care cere rezolvare, o scriitoare dispărută la mijlocul anilor ‘50 – Emily J. Parker, un motan răsfăţat- Timothy Gordon, Londra ca plan al acţiunii şi o tânără studentă care-şi pregăteşte teza de doctorat – Rebeca Aldan

Emily J. Parker se născuse la Brighton în 1923 şi crescuse alături de tatăl care murise când ea avea doar patru ani, erou al bătăliei de pe Somme, mama ei şi cele trei mătuşi scoţiene luterane, fiind la şaiseprezece ani bursieră la Queen’s College din Oxford unde îl întâlneşte pe cel care o să-i devină soţ, Alan Pearson, eminent profesor de matematică, un adevărat as în calculul probabilităţilor. Odată cu izbucnirea războiului îşi întrerupe studiile şi începe să lucreze la baza de comunicaţii de la Bletchley Park, sediul principalei organizaţii de criptanaliză a Marii Britanii. După încheiarea războiului se retrage alături de soţul ei din lumina publică şi se dedică căsniciei şi scrisului, devenind o apreciată şi foarte promiţătoare scriitoare a generaţiei sale. The Guardian publică în 1950 un reportaj în care anunţă că autoarea lucrează la un nou roman, The Bridge, care însă nu va mai fi publicat. În 8 mai 1955, la Londra se sărbătoresc zece ani de la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, de pe străzile aglomerate şi din atmosfera exaltantă dispare brusc Emily J. Parker, fără a lăsa în urma ei nici un indiciu.

Citește în continuare „Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes”

Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur

lapte-si-miere-ISe spune că poezia e o artă a limbajului, iar versurile ei au menirea să vorbească sufletului şi să trezească emoţii. Aşa o fi, însă din păcate nu şi pentru mine. Or fi sechele din timpul orelor de română din liceu sau pur şi simplu eu şi ea, poezia, nu suntem compatibile. E drept, nici n-am depus eforturi prea mari să ne împrietenim şi probabil aici e greşeala mea, pentru că am descoperit curând şi o altă formă de poezie, mai puţin rigidă şi deloc rimată, mai pe gustul meu.

Mi-a căzut în mână deja celebra “Lapte şi miere” de Rupi Kaur şi pot să spun că mi-a plăcut, pentru că nu am avut impresia că citesc poezie, ci un jurnal personal, o experienţă, o poveste. Modul intim, cuvintele simple şi ilustraţiile care însoţesc poemele merg uşor la suflet, te fac părtaş la mărturia autoarei. Subiectele abordate de Kaur sunt împovărătoare, dramatice pe alocuri dar şi vindecătoare şi sunt parte din viaţa ei, din propriile experienţe. Ajungi să o însoţeşti în călătoria ei prin diverse etape ale vieţii când îţi mărturiseşte cu sinceritate despre feminitate, abuz sexual, dezamăgiri în familie, iubire şi despărţire, iubirea de sine, cruzime emoţională, trădare, rase şi gen, supravieţuire şi vindecare.

Un lucru interesant mi s-a părut opţiunea autoarei de a onora limba mamei sale, Punjabi şi scrierea folosită Gurmukhi, astfel poemele au o formă liberă, folosind doar minuscule şi fără semne de punctuaţie, fără măsură, fără rimă.

Cartea – mărturie a lui Kaur e împărţită în patru părţi, fiecare corespunzând unei etape din experienţa ei: rănirea, dragostea, ruperea şi vindecarea.

Rănirea ne vorbeşte despre viol, abuz sexual, durere şi amărăciune, multe aspecte actuale cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur”

Oliver Sacks şi darul vieţii

recunostinta-oliver-sacks-humanitas-2017

O carte cât o viaţă. Mă bucur întotdeauna când prind uneori o carte care povesteşte despre viaţă într-un mod atât de unic şi sincer. Trebuie să aduni multă  înţelepciune în cursul vieţii ca să priveşti cu seninătate bătrâneţea şi suferinţa ultimelor momente. Îţi trebuie multă bucurie în suflet ca să nu-ţi pierzi nădejdea în momentele grele şi să nu te îndepărtezi de esenţa vieţii, de ceea ce e cu adevărat important.

O astfel de carte e “Recunoştinţa” lui Oliver Sacks, o mărturie despre cum să ne trăim viaţa frumos şi despre cum gândurile noastre ar trebui să se îndrepte mereu cu bucurie spre darul de A FI, asta ne dă posibilitatea de A FACE, pentru ca apoi să REALIZĂM vise.

În doar 60 de pagini şi patru eseuri(“Mercur”, “Viaţa mea”, “Tabelul periodic al elementelor în versiune proprie” şi “Sabat”), Sacks rezumă o viaţa plină, frumoasă şi complexă, însă punând accent pe concluzionarea a ceea cea a fost cu adevărat important şi ce a dat sens existenţei lui: munca, perseverenţa, dragostea oferită şi primită, dezoltarea relaţiilor de prietenie, detaşarea de elementele nocive, petrecerea timpului cu folos, lipsit de frivolităţi.

„Nu neg că mi-e teamă. Și totuși, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste in dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea.” Citește în continuare „Oliver Sacks şi darul vieţii”