Recenzie: „Piranesi” – Susanna Clarke

Oh, Piranesi, ce lectură bizară şi plăcută în acelaşi timp ai fost tu pentru mine!

Cartea care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de poveşti. Da, există, în cazul meu cărţi datorită cărora mă reîndrăgostesc de tot ceea ce înseamnă lectura, cu toate tabieturile ei: plăcerea de a sta cu o carte în mână, de a da pagină după pagină, de a mă cuibări undeva, cu o ceaşcă de cafea pe aproape, întrând într-o lume aparte. Şi de o lume aparte, unică, am avut parte şi în „Piranesi”, cartea este cu siguranță cea mai bizară  citită de mine vreodată, dar care într-un mod plăcut şi-a făcut loc în sufletul meu.

Deşi mai sus îi aduc elogii trebuie să mărturisesc că nu a fost totuşi dragoste la prima vedere între mine şi cartea Susannei Clarke, dar pentru că orice relaţie de durată se clădeşte cu răbdare şi stoicism am reuşit şi noi(eu şi cartea) să ieşim din această aventură mână în mână şi inimă la inimă.

Citește în continuare „Recenzie: „Piranesi” – Susanna Clarke”

Recenzie: „Eu şi Marilyn” – Lee Ji Min

În februarie 1954, la şase luni după semnarea armistiţiului în urma Războiului Coreean, celebra Marilyn Monroe, aflată în luna de miere alături de soţul ei Joe DiMaggio este invitată să susţină o serie de concerte în taberele soldaţilor americani aflate pe teritoriul Coreei. Pornind de la aceste evenimente reale  şi fiind inspirată de o poză cu artista cântând în faţa miilor de soldaţi, Lee Min Jin a ţesut o ficţiune istorică cu iz de roman de spionaj.

Două femei se remarcă pe parcursul cărţii: Marilyn Monroe şi Alice Kim. Două femei cumplit de diferite, aparţinând unor lumi care au prea puţine în comun, fiecare cu soarta ei, ajung să-şi intersecteze existenţa pentru scurt timp în ficţiunea autoarei. Starul hollywoodian adulat la nivel global, starleta dorită şi admirată de bărbaţi oriunde îşi făcea apariţia şi tânăra Alice, cea care primeşte sarcina de a fi translator pe perioada şederii vedetei în Coreea, cea care a fost cândva Kim Aesun, înainte ca războiul să-i răpească atât de multe,  acum o femeie ciudată, cu părul încărunţit prematur, vopsit cu bere şi purtând mănuşi din dantelă fără degete.

Citește în continuare „Recenzie: „Eu şi Marilyn” – Lee Ji Min”

Recenzie: „Ultima doamnă Parrish” – Liv Constantine

ultima_doamna_parrish_01“Ultima doamnă Parrish” e genul de carte greu de lăsat din mână, care te îndeamnă să descoperi mai mult, îţi stârneşte curiozitatea, te învăluie în poveste, se lasă descoperită capitol după capitol, te surprinde şi te ademeneşte pagină cu pagină. O carte ideală pentru vacanţă, până şi coperta te ispiteşte să o porţi după tine la piscină, pe malul mării sau oriunde te poartă visele în dorinţa de a evada din cotidian.

Esenţa acestei cărţi e redusă de cele două surori care au scris-o(Lynne şi Valerie Constantine, sub pseudonimul Liv) la replica unuia din personaje, “Nu-i trebuia de la ea decât TOTUL”, şi construiesc pe această fundaţie o poveste încâlcită, care se lasă de la un moment dat descoperită şi se limpezeşte în măsura în care cititorul înaintează cu lectura.

Prima jumătate a cărţii ne-o prezintă pe Amber, această gold-digger ambiţioasă, gata să ia lumea în piept pentru a-şi îndeplini visele, o femeie care consideră că i se cuvine o viaţă fără grij, plină de lux şi splendoare, iar dacă nu are parte de acestea e pregătită să le ia de oriunde şi de la oricine. Victimă îi cade Daphne, fata de aur a exclusivistului Bishop Harbor-Connecticut, o prezenţă apreciată şi admirată de lumea bună, soţia mogulului imobiliar Jackson Parrish, o femeie care pare a avea tot, tot ce Amber îşi doreşte, bogăţie, lux, vacanţe exclusiviste, faimă, o căsnicie perfectă, o casă impunătoare. Deşi victimă îi este Daphne, ţinta este de fapt Jackson, el fiind biletul câştigător dacă îşi dorea ca tot ce deţine Daphne să devină al ei. Citește în continuare „Recenzie: „Ultima doamnă Parrish” – Liv Constantine”

Recenzie: „Evvie Drake o ia de la capăt” – Linda Holmes

Evie Drake“Evvie Drake o ia de la capăt” e o comedie romantică uşor de citit, care binedispune, cu o notă de optimism deşi abordează aspectele mai puţin digerabile ale vieţii.

Evvie Drake a trăit toată viaţa într-un mic orăşel din Maine alături de tatăl ei până s-a căsătorit cu iubitul din adolescenţă, Tim, devenit un medic apreciat în oraşul natal. Căsnicia, aparent perfectă privită din afară mocnea de abuz emoţional şi manipulare din interior. Dornică să schimbe soarta propriei vieţi Evvie decide într-o seară să-l părăsească pe Tim. Pune în maşină câteva bagaje şi acte şi se pregăteşte să dispară din viaţa soţului şi a prietenilor pentru a-şi face ordine în gânduri şi a-şi croi un alt drum în viitor. Înainte să-şi pună planul în acţiune primeşte un telefon de la spital şi primeşte veşti proaste: Tim a decedat în urma unui accident de maşină. Pentru că Tim era fiul iubit al oraşului întreaga comunitate îi plânge de milă tinerei văduve însă nimeni nu a fost părtaş la adevăratele ei trăiri, toţi cred că trece cu dificultate peste pierderea soţului în timp ce pe ea o apăsă vina şi ruşinea că a fost pe punctul de a-l părăsi. Nimeni nu a ştiut care au fost presunile din cadrul căsniciei, nici chiar tatăl ei sau Andy, cel mai bun prieten care i-a fost alături mult timp până a reuşit să-şi poarte din nou singură de grijă.

Dean, un prieten din copilărie a lui Andy îşi face apariţia în micul orăşel şi decide să locuiască o vreme acolo. Jucător profesionist de baseball aflat într-o perioadă nefastă a carierei decide să se retragă temporar din lumina reflectoarelor şi a presiunii media şi sportive, astfel ajunge să închirieze apartamentul anexat casei lui Evvie. Citește în continuare „Recenzie: „Evvie Drake o ia de la capăt” – Linda Holmes”

Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion

9789734636471-2739660Deşi am citit “Proiectul Rosie” înainte de pandemie mi-aş fi dorit totuşi să o fi citit în această perioadă deoarece s-a dovedit la timpul ei (s-ar fi dovedit şi acum) o lectură comică şi care binedispune cititorul. Un smart romance cu potenţial de a însori zile posomorâte.

Eroul nostru este Don Tillman, un personaj perfect de imperfect, profesor de genetică în vârstă de 39 de ani, nediagnosticat dar suferind de sindromul Asperger – o afecţiune de spectru autist, care îşi guvernează viaţa după fapte concrete şi mai puţin pe baza sentimentelor, tipicar, stângaci la a iniţia o conversaţia dacă nu implica şi subiecte ştiinţifice(la care excela), cu un program zilnic bine calculat încât orice moment al zilei să fie exploatat la maxim. Dar nu vă speriaţi, chiar dacă Don pare rigid, pragmatic şi plictisitor prin prisma obiceiurilor şi a dependenţei de programele fixe o să ajungeţi să-l îndrăgiţi repede. Graeme Simsion are grijă să-l poziţioneze pe Don în unele situaţii care o să vă descreţească frunţile şi o să-l găsiţi chiar adorabil până la sfârşit.

Aflăm chiar din prezentarea cărţii că în centrul acţiunii se află programul dezvoltat de Don pentru a-şi găsi o soţie, o femeie compatibilă cu stilul lui de viaţă, cu valorile care-i guvernează lui existenţa şi dezvoltă astfel un chestionar amplu care trebuie completat de orice posibilă candidată. Întrebările, din cele mai variate, aveau menirea de a înlătura orice urmă de incompatibilitate, de a elimina timpul irosit în procesul de a cunoaşte pe cineva. Era clar, Don nu avea timp de pierdut, practic din fire s-a hotărât să tranşeze problema ferm şi eficient de la început. Dorinţa lui era de a găsi o parteneră care să agreeze şi să se adapteze fără probleme la modul lui de viaţă. Citește în continuare „Recenzie: „Proiectul Rosie” – Graeme Simsion”

Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin

266059640-0“Dacă Strada Beale ar putea vorbi” e o mică comoară, pe lângă valoarea literară de care se bucură din 1974 încoace, are darul de a sădi puternice emoţii în sufletul cititorilor, de a-i învălui cu căldură şi a le dezvălui stări greu de înţeles fără experienţa necesară dar într-un mod revelator. Îmi plac cărţile concise, în care autorii reuşesc să transmită sentimente, informaţii şi realităţi prin puţine cuvinte iar James Baldwin a făcut o treabă grozavă cu aceasta cărţulie.

Povestea scrisă de Baldwin se desfăşoară pe fundalul unei Americi agresive a anilor 1970, ostilă populaţiei de culoare, în care justiţia e duplicitară şi trasă de sforile puterii în interesul albilor şi după bunul lor plac. În acest context personajele noastre principale, Tish şi Fonny, doi tineri de culoare, îşi trăiesc povestea, deopotrivă de iubire şi de supravieţuire.

Cei doi se cunosc din copilărie şi creşte între ei o prietenie sinceră, o complicitate, o legătură care în timp o să joace rol de evadare dintr-o lume sufocantă, lipsită de prea mari şanse sau speranţe în ceea ce-i priveşte pe ei, copiii născuţi pe strada Beale. Citește în continuare „Recenzie: „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” – James Baldwin”

Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes

436958582-0Luna decembrie a fost una „detectivistă” pentru mine. Ideală pentru puţin mister, a părut perioada perfectă din an pentru poveşti à la Sherlock Holmes. În acest context “Septembrie poate aştepta” se anunţa cartea perfectă pentru a completa doza de enigme şi dezvăluiri la care am fost supusă în perioada mai sus amintită 🙂

Scrisă bine şi documentat, cartea Susanei Fortes are de toate: poveste, substanţă, persoanje care susţin acţiunea, ceva mister, spioni din perioada Celui de-al Doilea Razboi Mondial, o enigmă care cere rezolvare, o scriitoare dispărută la mijlocul anilor ‘50 – Emily J. Parker, un motan răsfăţat- Timothy Gordon, Londra ca plan al acţiunii şi o tânără studentă care-şi pregăteşte teza de doctorat – Rebeca Aldan

Emily J. Parker se născuse la Brighton în 1923 şi crescuse alături de tatăl care murise când ea avea doar patru ani, erou al bătăliei de pe Somme, mama ei şi cele trei mătuşi scoţiene luterane, fiind la şaiseprezece ani bursieră la Queen’s College din Oxford unde îl întâlneşte pe cel care o să-i devină soţ, Alan Pearson, eminent profesor de matematică, un adevărat as în calculul probabilităţilor. Odată cu izbucnirea războiului îşi întrerupe studiile şi începe să lucreze la baza de comunicaţii de la Bletchley Park, sediul principalei organizaţii de criptanaliză a Marii Britanii. După încheiarea războiului se retrage alături de soţul ei din lumina publică şi se dedică căsniciei şi scrisului, devenind o apreciată şi foarte promiţătoare scriitoare a generaţiei sale. The Guardian publică în 1950 un reportaj în care anunţă că autoarea lucrează la un nou roman, The Bridge, care însă nu va mai fi publicat. În 8 mai 1955, la Londra se sărbătoresc zece ani de la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, de pe străzile aglomerate şi din atmosfera exaltantă dispare brusc Emily J. Parker, fără a lăsa în urma ei nici un indiciu.

Citește în continuare „Recenzie: „Septembrie poate aştepta” – Susana Fortes”

Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover

invatare-memorii_1_fullsize“Învăţare” e o carte despre care îmi vine greu să vorbesc. Despre genul acesta de carte în general nu se vorbeşte, se recomandă, se extrag idei din ea, se trec prin propriul filtru şi se pun în practică în măsura în care se pliază vieţii noastre. E imposibil să nu fi auzit de ea, cartea asta e peste tot, în listele de recomandări ale lui Barack Obama şi Bill Gates, la marile emisiuni TV din State, bestseller New York Times, Wall Street Journal, câştigătoarea a secţiunii de Memorii pe Goodreads în 2018, #hashtag-uită pe reţelele de socializare….

Educaţia vine sub multe forme în viaţa fiecăruia dintre noi. Pentru unii se opreşte după cei doisprezece ani de şcoală, pentru alţii e un proces care nu se sfârşeşte niciodată. Pentru unii vine sub forma unor certificate şi atestări, pentru alţii sub forma unei evoluţii personale sau spirituale impresionante, unii se educă din cărţi, alţii prin propria experienţă, însă toţi au în comun acelaşi efect, evoluţia, invingerea ignoranţei, claritatea perspectivei asupra lumii şi sinelui.

Citește în continuare „Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover”

Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens

2519“Acolo unde cântă racii” este poate una din cele mai pline de candoare cărţi citite de mine în ultima perioadă, scoţând la suprafaţă un personaj aproape magic, Fata Mlaştinii, Kya.

Fiind un roman de debut nu pot decât să apreciez stilul în care Delia Owens a scris această carte şi să aplaud documentarea făcută pentru a da viaţă unui mediu mai puţin accesibil traiului de zi cu zi, o mlaştină aflată pe malul oceanului, de pe coasta Carolinei de Nord.

“Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioaroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe..(…) Poate că era un meleag aspru, însă mustea a viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii ce umpleau uscatul și apă.”

Satul Barkley Cove, locul unde “oamenii buni” îşi duc existenţa, era centrul regiunii, al civilizaţiei. Într-o latură de sat era un locul numit “Oraşul coloraţilor”, aşezare în care vieţuiau persoanele de culoare adunate în zonă, iar spre ocean se întindea Balta în toată splendoarea ei. Pentru unii un teritoriu magic, pentru alţii doar locul în care oamenii certaţi cu legea sau cu viaţa în general îşi duceau zilele, numiţi mai exact “mizerii” sau “gunoaie” de mai civilizaţii lor vecini.

Citește în continuare „Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens”