Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney

wp-1592607407289.jpgAveam de mult timp intenţia să citesc “Oameni normali” a lui Sally Rooney dar ceva(şi nu-mi dau seama ce) mă tot îndepărta de ea. Coperta şi premisa unei poveşti adolescentine duceau puţin spre literatură Young Adult, însă mare mi-a fost surpriza ca printre rândurile cărţii să găsesc o scriitură superbă a tinerei autoarei irlandeze.

Povestea este aparent simplă, în micuţul orăşel Carricklea băiatul popular al liceului, Connell Waldron se simte atras de ciudata clasei, Marianne Sheridan. El sărac cu o mamă iubitoare, ea bogată cu o mamă abuzivă locuind într-un conac în care mama lui Connell se ocupa de curăţenie. Au o relaţie ascunsă de ochii celorlalţi, devin la scurt timp friends with benefits, el nu vrea ca lumea să afle iar pe ea oricum nu o interesează să împartă cu ceilalţi viaţa ei aşa că fiecare ia din relaţie ce are nevoie. Doar că dintr-una într-alta sentimentele devin confuze, complexe, ajung să le pese dar nu ştiu cum să exprime acest amalgam de experienţe şi se pierd unul în faţa celuilalt, iau decizii greşite şi se rănesc reciproc. Citește în continuare „Recenzie: „Oameni normali” – Sally Rooney”

Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover

invatare-memorii_1_fullsize“Învăţare” e o carte despre care îmi vine greu să vorbesc. Despre genul acesta de carte în general nu se vorbeşte, se recomandă, se extrag idei din ea, se trec prin propriul filtru şi se pun în practică în măsura în care se pliază vieţii noastre. E imposibil să nu fi auzit de ea, cartea asta e peste tot, în listele de recomandări ale lui Barack Obama şi Bill Gates, la marile emisiuni TV din State, bestseller New York Times, Wall Street Journal, câştigătoarea a secţiunii de Memorii pe Goodreads în 2018, #hashtag-uită pe reţelele de socializare….

Educaţia vine sub multe forme în viaţa fiecăruia dintre noi. Pentru unii se opreşte după cei doisprezece ani de şcoală, pentru alţii e un proces care nu se sfârşeşte niciodată. Pentru unii vine sub forma unor certificate şi atestări, pentru alţii sub forma unei evoluţii personale sau spirituale impresionante, unii se educă din cărţi, alţii prin propria experienţă, însă toţi au în comun acelaşi efect, evoluţia, invingerea ignoranţei, claritatea perspectivei asupra lumii şi sinelui.

Citește în continuare „Recenzie: “Învăţare” – Tara Westover”

Recenzie: „Eleanor Oliphant se simte excelent” – Gail Honeyman

V-aţi întrebat vreodată cât “BINE” se ascunde de fapt în spatele celebrului răspuns care ne este mereu sevit de către cei din jur la întrebarea “Ce faci? Cum eşti?” Ce poartă fiecare om în sufletul lui, ce povestea are, ce-l bucură cu adevărat, ce-l supără cel mai tare, cât din ceea ce se vede la suprafaţă vine din interior? Acestea sunt întrebările cu care m-a lăsat Eleanor, însă mi-a lăsat şi speranţă, căldură şi un sentiment de BINE spre EXCELENT.

Elenor Oliphant nu se simte chiar bine, asta am descoperit din primul capitol. La treizeci de ani, Eleanor are un loc de muncă stabil, e constantă în profesia ei însă e statică şi deşi are potenţial nu a progresat deloc, e prizoniera unei rutine care o ţine pe loc. Nu are prieteni, e  tăios de onestă în relaţia cu ceilalţi, nu face lucruri de dragul de a plăcea altora, nu ia masa de prânz cu colegii, ocupă o locuinţă socială, îşi petrece weekendurile singură acompaniată de vodcă, gătind mereu o cina pentru o persoană şi neaşteptând ceva anume de la viaţă.

Ca cititor te întrebi DE CE? De ce Eleanor nu are aşteptări de la viaţă? De ce se limitează la lucruri care-i oferă o oarecare siguranţă şi nu se aventurează în tumultul vieţii? Toate aceste întrebări au răspuns pe parcursul cărţii însa sunt atât de bine dozate de Gail Honeyman încât fiecare capitol mai adaugă o piesă în puzzle şi vrei mereu să întorci pagina să afli mai mult.

Lucrând la departamentul contabil al unei firme de design grafic din Glasgow nu se remarcă în colectivul social prin nimic deosebit, nu doreşte să ia parte la activităţi cu colegii ei, la masa de prânz preferă să dezlege cuvinte încrucişate decât să aiba compania lor, are un limbaj bătrânicios, o rutină riguroasă, nu iese în oraş, nu caută să facă pe plac celorlalţi, weekendurile le petrece mereu singură. Aceasta e Eleanor la începutul romanului, dar nu va fi la fel şi la sfârşitul lui… Citește în continuare „Recenzie: „Eleanor Oliphant se simte excelent” – Gail Honeyman”

Recenzie: “Ultimul tren spre Istanbul” – Ayşe Kulin

Dacă vă plac romanele istorice şi mai ales cele care au subiectul legat de cel de-al Doilea Război Mondial atunci “Ultimul trenul spre Istanbul” va fi cu siguranţă o lectura plăcută, mai ales că perspectiva va fi una puţin diferită faţă de alte romane cu aceeaşi temă, cea a Turciei, ţară care s-a zbătut să  rămână  neutră şi să-şi păstreze cetăţenii în siguranţă  în faţa urgiei naziste.

În centrul poveştii se află cele două fiice ale Paşei Fazil Reşat, Sabiha cea devotată  familiei, care avea să nu dezamăgească familia urmând drumul trasat deja de părinţii ei căsătorindu-se cu Macit, diplomat la Ministerul de Externe şi Selva, rebela familiei, cea care avea să-şi decidă singură soarta chiar dacă căsătoria cu Rafael Alfandari, fiul unui medic evreu, avea să o îndepărteze de familie şi ţară.

Neînţeleasă de familie şi neacceptată alături de soţul ei într-o ţară care nu tolera căsătoriile între musulmani şi evrei Selva hotărăşte să înceapă o nouă viaţă alături de Rafo în Franţa, ţara care părea să le promită fericirea şi liniştea la care sperau amândoi. Însă speranţele lor sunt repede năruite odată cu ocuparea Franţei de către Germania şi nebuneasca vânătoare de evrei pe tot teritoriul ţării. Se mută alături cu soţul ei şi micul Fazil, fiul lor, de la Paris la Marsillia însă negura duşmanului se întinde şi aici transformând pacea în tensiune şi instalând spaima în existenţa de zi cu zi.

Citește în continuare „Recenzie: “Ultimul tren spre Istanbul” – Ayşe Kulin”

Recenzie: „Dansul privighetorii de primăvară” – Shin Kyung Sook

1251407

Cu Shin Kyung Sook m-am împrietenit prin intermediul altor două cărţi care mi-au plăcut tare mult, “Voi fi acolo” şi “Te rog, ai grijă de mama” iar acum, la a treia carte împreună am trecut-o în categoria autorilor preferaţi pentru că după trei cărţi pe sufletul meu şi-a câştigat acest loc.

Aflând deja că “Dansul privighetorii de primăvară” este un roman istoric am fost cu atât mai curioasă cu cât stilul autoarei cunoscut mie din precedentele cărţi citite îmi părea perfect pliat pe problemele sociale cu care se confruntă societatea coreeană, fie că e vorba de revoluţiile studenţilor din anii ‘80 sau de radiografia familiei coreene.

Yi Jin, protagonista poveştii noastre, ia naştere dintr-o poveste reală, pe care Shin Kyung Sook o scoate din negura uitării şi recreează în jurul ei destinul primei femei coreene care primeşte permisiunea de a pleca din Joseon, făcând o paralela cu soarta micului regat aflat la intersecţia dintre interesele ascunse ale puterilor învecinate, Japonia, China şi Rusia.

Deşi romanul este prezentat ca o poveste de dragoste între o celebră dansatoare de la curtea regelui şi un diplomat francez profunzimea lecturii duce mult mai departe.

Jin, orfană, ajunge de mică la curtea regală fiind îndrăgită de regină, căreia îi amintea de fiica decedată, este preţuită de aceasta şi ocrotită devenind astfel după ani una din cele mai devotate şi loiale credincioase ale acesteia iar apoi după o lungă perioadă de pregătire şi studiu cea mai apreciată dansatoare de la curtea regelui. Fiind orfană nimeni nu i-a dat un nume, în funcţie de conjunctură era fie domnişoara Seo(după numele celei care a crescut-o), dansatoarea Seo, curteana Seo iar pentru prietenii din copilărie Jinjin sau Lăcrămioara, dar mai presus de toate era “umila mea persoană”, singurul mod în care se putea adresa despre sine. Citește în continuare „Recenzie: „Dansul privighetorii de primăvară” – Shin Kyung Sook”

Recenzie: “Te rog, ai grijă de mama” – Shin Kyung Sook

Imagini pentru te rog ai grija de mama

Shin Kyung Sook m-a fermecat din nou cu talentul ei de povestitoare. După “Voi fi acolo” mi-am dorit să citesc şi cealaltă carte tradusă în română, “Te rog ai grijă de mama”. E o carte dură prin subiectul abordat care te îndeamnă să te întrebi dacă tu faci îndeajuns pentru cei din jurul tău şi dacă preţuieşti clipele petrecute alături de ei, dacă eşti atent la nevoile lor şi le poţi fi de folos.

Mama, Park So-nyo, se pierde de soţul său în metroul din Seoul atunci când vin să-şi viziteze copii plecaţi de mult de acasă pentru a-şi îndeplini visele în marea metropolă. Confruntându-se cu consecinţele unui atac cerebral suferit cu ceva timp în urmă şi despre care nu le spune copiilor nimic, nu reuşeşte să găsească singură drumul spre casă şi rătăceşte prin amintiri şi printre străini până se stinge.

În jurul acestui eveniment se desfăşoară întreaga poveste. Romanul este structurat în patru capitole şi un epilog, fiecare capitol prezintă pe rând amintirile şi trăirile fiicei scriitoare Chi-hon, fiului cel mare Hyong-chol, soţului şi chiar ale mamei dispărute.

 Cât de departe pot ajunge amintirile legate de cineva? Dar cele referitoare la mama?

Pornind din acest punct, căutarea mamei devine brusc principala preocupare a tuturor membrilor familiei, sertarele de mult închise ale memoriei se deschid iar, amintiri din copilărie, adolescenţă şi studenţie le revin ca un tăvălug de regrete pentru că nu au preţuit îndeajuns sacrificiile şi sfaturile mamei. Citește în continuare „Recenzie: “Te rog, ai grijă de mama” – Shin Kyung Sook”

4 cărţi pentru copii care mi-au bucurat sufletul matur

Indiferent de vârstă avem nevoie din când în când să mai luăm o gură de aer copilăresc pentru a nu uita cine suntem, de unde am plecat şi spre ce ne îndreptăm, să nu uităm valorile şi bunătatea care s-au sădit în sufletele noastre în perioada inocenţei, în perioada în care frumuseţea sufletului nu era ameninţată de angoase, nesiguranţă, nelinişti sau deadline-uri.

 Să mai lăsăm din când în când farmecul copilăriei să parfumeze sufletele noastre încă firave, pentru că ori cât ne-am ancora în realitatea oamenilor maturi, cu joburi serioase, cu responsabilităţi, cu prunci de crescut, cu proiecte şi realizări, o să fim mereu însoţiţi de veşnicia a ceea ce am crezut, atunci când încă mai puteam

 Nu vorbesc în numele altora, doar într-al meu. Mărturisesc sincer, sunt şi o să fiu mereu îndrăgostită de poveştile pentru copii. Copilăria nu are vârstă, o să mă bucur mereu de ea. Citește în continuare „4 cărţi pentru copii care mi-au bucurat sufletul matur”