Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur

lapte-si-miere-ISe spune că poezia e o artă a limbajului, iar versurile ei au menirea să vorbească sufletului şi să trezească emoţii. Aşa o fi, însă din păcate nu şi pentru mine. Or fi sechele din timpul orelor de română din liceu sau pur şi simplu eu şi ea, poezia, nu suntem compatibile. E drept, nici n-am depus eforturi prea mari să ne împrietenim şi probabil aici e greşeala mea, pentru că am descoperit curând şi o altă formă de poezie, mai puţin rigidă şi deloc rimată, mai pe gustul meu.

Mi-a căzut în mână deja celebra “Lapte şi miere” de Rupi Kaur şi pot să spun că mi-a plăcut, pentru că nu am avut impresia că citesc poezie, ci un jurnal personal, o experienţă, o poveste. Modul intim, cuvintele simple şi ilustraţiile care însoţesc poemele merg uşor la suflet, te fac părtaş la mărturia autoarei. Subiectele abordate de Kaur sunt împovărătoare, dramatice pe alocuri dar şi vindecătoare şi sunt parte din viaţa ei, din propriile experienţe. Ajungi să o însoţeşti în călătoria ei prin diverse etape ale vieţii când îţi mărturiseşte cu sinceritate despre feminitate, abuz sexual, dezamăgiri în familie, iubire şi despărţire, iubirea de sine, cruzime emoţională, trădare, rase şi gen, supravieţuire şi vindecare.

Un lucru interesant mi s-a părut opţiunea autoarei de a onora limba mamei sale, Punjabi şi scrierea folosită Gurmukhi, astfel poemele au o formă liberă, folosind doar minuscule şi fără semne de punctuaţie, fără măsură, fără rimă.

Cartea – mărturie a lui Kaur e împărţită în patru părţi, fiecare corespunzând unei etape din experienţa ei: rănirea, dragostea, ruperea şi vindecarea.

Rănirea ne vorbeşte despre viol, abuz sexual, durere şi amărăciune, multe aspecte actuale cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur”

Oliver Sacks şi darul vieţii

recunostinta-oliver-sacks-humanitas-2017

O carte cât o viaţă. Mă bucur întotdeauna când prind uneori o carte care povesteşte despre viaţă într-un mod atât de unic şi sincer. Trebuie să aduni multă  înţelepciune în cursul vieţii ca să priveşti cu seninătate bătrâneţea şi suferinţa ultimelor momente. Îţi trebuie multă bucurie în suflet ca să nu-ţi pierzi nădejdea în momentele grele şi să nu te îndepărtezi de esenţa vieţii, de ceea ce e cu adevărat important.

O astfel de carte e “Recunoştinţa” lui Oliver Sacks, o mărturie despre cum să ne trăim viaţa frumos şi despre cum gândurile noastre ar trebui să se îndrepte mereu cu bucurie spre darul de A FI, asta ne dă posibilitatea de A FACE, pentru ca apoi să REALIZĂM vise.

În doar 60 de pagini şi patru eseuri(“Mercur”, “Viaţa mea”, “Tabelul periodic al elementelor în versiune proprie” şi “Sabat”), Sacks rezumă o viaţa plină, frumoasă şi complexă, însă punând accent pe concluzionarea a ceea cea a fost cu adevărat important şi ce a dat sens existenţei lui: munca, perseverenţa, dragostea oferită şi primită, dezoltarea relaţiilor de prietenie, detaşarea de elementele nocive, petrecerea timpului cu folos, lipsit de frivolităţi.

„Nu neg că mi-e teamă. Și totuși, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste in dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea.” Citește în continuare „Oliver Sacks şi darul vieţii”

Pentru cine umblăm? Pentru cine trăim?

bdk_z00vaqf.jpg
O poveste ebraică spune că, într-o seară – după ce petrecuse întreaga zi cercetând cărţile profetice de demult –  un rabin înţelept şi cu frica lui Dumnezeu s-a hotărât să iasă la plimbare pentru a se relaxa.

Pe când mergea cu pasul rar pe o stradă liniştită, a întâlnit un gardian care se preumbla cu paşi mari şi hotărâţi, înainte şi înapoi, pe lângă gardul unei reşedinţe impunătoare.

-Pentru cine patrulezi dumneata? Întrebă rabinul nostru plin de curiozitate.

Gardianul rosti numele patronului său. Apoi îl întrebă la rându-i pe rabin:

-Dar dumneata pentru cine umbli?

Povestea spune că această întrebare s-a întipărit adânc în inima rabinului nostru.

Dar noi pentru cine umblăm oare? Cui îi oferim noi paşii şi toată strădania zilei de azi? Pentru cine trăim?

Nu putem vieţui decât pentru cineva anume. Să-i invocăm azi la fiece pas numle. Vom avea o zi mai uşoară ca oricând.

Sursa: „Cantecul unui greier” – Bruno Ferrero(Editura Galaxia Gutenberg, link )
Foto via Instagram link

“It is a terrible thing, I think, in life to wait until you’re ready. I have this feeling now that actually no one is ever ready to do anything. There is almost no such thing as ready. There is only now. And you may as well do it now. Generally speaking, now is as good a time as any.”
— Hugh Laurie, English actor, director, musician, singer, comedian, and author

Marele Domn „EU”

În fiecare zi ne întâlnim cu domnul Eu. Domnul Eu este uşor de recunoscut. El spune mereu: Eu, eu, eu. Domnul Eu este plin de el.  Cuvintele lui sunt cele mai importante, gândurile lui sunt cele mai  bune, evenimentele trăite de el sunt cele mai palpitante, dorinţele  lui sunt cele mai urgente, suferinţele lui sunt cele mai grele. Totul se învârteşte în jurul lui. Unde se afla el, acolo este centrul pamântului.

Domnul Eu este foarte ocupat. Nu are niciodată timp pentru alţii. Domnul Eu locuieşte in fiecare om. Să-l dăm afară pe acest egoist! Să simţim cu semenii noştri, să  împartăşim bucuria şi durerea lor. Noi oamenii trebuie să fim  împreună, aparţinem unii altora, suntem indispensabili unii altora.

Cine este plin de el este de fapt gol. Nu devenim mai mari dacă îi facem pe ceilalţi mai mici.

Cine se poate uita pe sine uită şi de grijile sale

*din “În tine este fericirea!” de Phil Bosmans*