Începuturi şi sfârşituri


 

O rubrică în care am să citez fragmentul de început şi cel de sfârşit al cărţilor citite, pentru că restul e magia ce creează povestea, care merită descoperită.


Fiicele paznicului” – Jean E. PendziwolEditura Rao, 2019, 330 pagini

Image result for fiicele paznicului carteÎnceput: „Labradorul negru îmbătrâneşte. Cu picioarele înţepenite de artrită, merge anevoie pe cărarea bătătorită, purtându-şi trupul vânjos peste rădăcini, printre plopi şi mesteceni. Având pe bot o mulţime de pete cenuşii, adulmecă aproape de nivelul solului, luând urma stăpânului .” (pg 11)

 Sfârşit: „Uşa elicopterului e deschisă, ar sunt asigurată cu centurile. Când trecem prima oară pe-acolo, pescăruşii se ridică în aer, iar din aripile albe par că le ies scântei. Pe urmă, elicopterul se întoarce şi zburăm din nou deasupra insulei Hardscrabble. Deschid urna şi mă aplec îndeajuns încât să vărs praful cenuşiu peste margine. Pluteşte în aer, trecând peste mormanul de pietre acoperite de licheni, unde o cruce învechită de vreme marchează mormântul micuţei Elizabeth Livingstone. O rafală de vânt poartă norul de cenusă şi duce o parte din el pe suprafaţa Lacului Superior. Lacul dă impresia că dansează, sclipind de parc-ar fi străbătut de o mie de raze de lumină. Elizabeth şi Emily. Sunt din nou împreună.” (pg 324)

Recenzia AICI


Eleanor Oliphant se simte excelent” – Gail Honeyman, Editura Rao, 2017, 354 pagini, traducere Ana- Cristina Popa

Image result for eleanor oliphant se simte excelent copertaÎnceput: „Atunci când oamenii mă întreabă ce fac – taximetriştii sau igieniştii dentari -, le spun că lucrez într-un birou. De aproape nouă ani, nimeni nu a întrebat vreodată ce fel de birou e sau cu ce mă ocup acolo. Nu sunt sigură dacă asta e din cauză că mă potrivesc perfect cu imaginea lor despre cum ar trebui să arate un funcţionar sau din cauză că, atunci când oamenii aud fraza lucrez într-un birou, deja au completat singuri restul informaţiilor – femeie care face fotocopii, bârbat care btonează o tastatură. Nu mă pot plânge. Sunt încântată că nu trebuie să le explic dedesubturile fascinante ale conturilor active.” (pg 11)

 Sfârşit: „La revedere”, Raymond, am spus. El m-a tras într-o îmbrăţişare şi m-a ţinut o clipă, dându-mi după ureche o şuviţă de păr. Am simţit căldura  şi masivitatea lui moale, dar puternică. Când ne-am despărţit, i-am sărutat obrazul, cu ţepii moi şi gâdilicioşi.” (pg 354)

Recenzia  AICI



„Ultimul tren spre Istanbul” – Ayşe Kulin, Editura Nemira, 2018, 352 pagini, traducere Cristina Crăciun

Început: „ANKARA, 1941. De dimineaţă, când plecase, Macit o prevestise pe Sabiha că se va întoarce târziu. Chiar şi aşa, buna lui creştere îi va trezi o anumită stânjeneală când îşi dădu seama că trecuse de oea opt. Le ceru scuze celor din sala de consiliu, merse în biroul său şi sună acasă, de pe telefonul negru, cu disc zgomotos.”(pg 5)

 Sfârşit: „Rafo i-l dădu pe Fazil Selvei, să i-l poată arăta mamei sale, care stătea în spatele peretelui de sticlă de la ieşire. Selva încerca să se adune şi îl ridică pe băiat sus de tot ca să-l vadă mama ei. Abia în clipa aceea îl observă pe domnul cu păr alb şi baston, care aştepta singur, puţin mai departe de mulţime. Stătea spirijinit de una dintre coloanele de fier, fără să se mişte.”(pg 355)

Recenzia AICI



„Inima mea și alte găuri negre” – Jasmine Warga, Editura Herg Benet, 2017, 328 pagini, traducere Cristina Nemerovschi

Coperta-Inima-mea-si-alte-gauri-negre Început: „Muzica, mai ales cea clasică, și mai ales Recviemul lui Mozart în Do minor, are energie  cinetică. Dacă asculți suficient de atent, poți auzi arcușul viorii tremurând deasupra coardelor, gata să aprindă notele. Să le pună în mișcare. Și, odată ce notele sunt în aer, se lovesc unele de altele. Luminează. Explodează.”

Sfârşit: „Cred că asta e chestia cu viața. Uneori, e îngrozitoare și haotică. Dar are potențial și ăsta e singurul lucru pe care contez. Îmi pun toate speranțele în potențialul ei.”

Recenzia AICI



„Anul tău perfect” – Charlotte Lucas, Editura Rao, 2017, 192 pagini, traducere Cornel Stoenescu

anul tau perfect

Început:“Jonathan N. Grief era nemulţumit. Ca în fiecare dimineaţă, şi-a încălţat pantotofii de jogging la ora 6:30, a încălecat mountain bike-ul şi a plecat să-şi facă alergarea zilnică în jurul lacului Aussenalster”(pg 13)

Sfârşit: “Şi uite aşa stătea Jonathan N. Grief în automobilul său în faţa casei, rumegând gânduri absurd. Având lângă el agenda aceea care se ţinea de el ca o fantomă de care nu se putea descotorosi. Diar nu el o căutase cu lumânarea. Nu, nu el.  Sau…?” (pg 186)

Recenzia AICI



“Belgravia” – Julian Fellowes, Editura Nemira, 2017, 456 pagini, colecţia Babel, traducere Adriana Voicu

julian-fellowes---belgraviaÎnceput: “Trecutul, ni se spune adesea, e o ţară străină, unde totul este diferit. Ar putea fi adevărat – şi chiar este când vine vorba de moravuri sau tradiţii, de rolul femeii, de guvernarea aristocraţiei şi de mii de alte aspecte ale vieţii noatre cotidiene. Dar există şi asemănări. Ambiţia, invidia, furia, lăcomia, generozitatea, altruismul şi, mai presus de toate, dragostea au fost mereu, la fel ca azi, motive puternice ale alegerilor pe care le facem. Aceasta este povestea unor oameni care au trăit acum două veacuri; cu toate acestea, multe din năzuinţele şi resentimentele  lor şi patimile care clocoteau în inimi erau aidoma dramelor pe care le trăim în felul nostru, în vremurile noastre…(pg 9)

Sfârşit:“Nu-i venea să creadă că scăpase. Dacă nu puseseră pe cineva pe urmele lui imediat, după cum se temuse, asta nu însemna că vor lăsa lucrurile aşa pe veci. Răspunsul era că trebuia să meargă mai departe. Şi să nu stea prea mult în acelaşi loc.Dar cum avea să se descurce? Din ce avea să trăiască? S-a trezit întrebându-se, aiurea, cum se spune pe franţuzeşte “cămătar”.

Apoi burniţa s-a prefăcut în ploaie şi el a luat-o la fugă”(pg 452)



“Mecanica inimii” – Mathieu Malzieu, Editura Nemira, 2016, 158 pagini, colecţia Babel, coordonată de Dana Ionescu

0_1778

Început: “În acea zi de 16 aprilie 1874, peste Edinburgh ninge şi iar ninge. Un frig de-ţi îngheaţă sângele zăbreleşte oraşul în tăcere. Bătrânii vorbesc pe la colţuri că de când e lumea şi pământul nu s-a mai pomenit aşa frig. Ai crede că soarele s-a ascuns pentru vecie. Vântul e tăios, fulgii, mai uşori ca aerul. ALB! ALB! ALB! Explozie înăbuşită. Nimic altceva. Casele par locomotive cu abur, iar fumul plumburiu opintindu-se afară din hornuri dă cerului sclipiri de oţel”(pg 9)

Sfârşit: “ Se temea de ziua în care aveai să devii adult. A căutat să-ţi regleze mecanismul inimii astfel încât să te păstreze lângă ea. Ne-a promis că o să încerce să se obişnuiască cu gândul că o să suferi şi tu din dragoste, că aşa-i viaţa. Dar nu s-a ţinut de cuvânt” (pg 158)

Recenzia AICI



“Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord” – Yeonmi împreună cu Maryanne Vollers, Editura Polirom, 2015, 286 pagini, traducere de Ioana Aneci

Drumul-catre-libertate

Început: “În noaptea rece şi întunecoasă din 31 martie 2007, eu şi mama mea coboram în goană malul abrupt şi pietros al fluviului Yalu, îngheţat bocnă, care desparte Coreea de Nord şi China. Erau patrule mai sus de noi şi în vale şi posturi de pază la o sută de metri şi într-o parte, şi în cealaltă, cu soldaţi gata să înpuşte pe oricine ar fi încerca să treacă graniţa. Habar nu aveam ce o să ne aştepte, dar eram disperate să ajungem în China, unde poate mai aveam o şansă de supravieţuire”(pg 13)

Sfârşit: “Mama a adus cenuşa tatei în Coreea de Sud. În sfârşit, toată familia noastră s-a reunit din nou. Sper că într-o zi voi îndeplini ultima dorinţa tatei şI îl voi duce înapoi în Hyesan, unde va putea fi îngropat alături de tatăl şi bunicul lui, pe dealul care dă spre fluvial Yalu. Dacă va veni vreodată ziua aceea, voi merge şi la mormântul bunicii mele şi îi voi spune că, în sfârşit, Chosun este din nou una.“ (pg 281)

Despre carte AICI



“O fată ca tine” – Maureen Lindley, Editura Humanitas Fiction, 2016, traducere de Irina Bojin

o-fata-ca-tine

Început:  “1939, Angelina, orăşel de pe coasta Californiei

În Angelina şcoala se termină la ora trei. Copiii ies în şir pe uşa îngustă, la fel cum curge laptele din ulcior sau apa de la robinet. Bucuroşi că au scăpat, chiuie de se aude până în staţia de autobuz, aflată la o jumătate de milă mai încolo.

Copiii albi se mai învârt prin curte. Băieţii aruncă mingea la coş, fiindcă tot au prilejul, spun măscări fetelor. Fetele fac pe indiferentele, îşi arajează ostentativ părul, joacă arşice şi sar coarda. Numai copiii japonezi o tulesc spre casă de parcă ar lua parte la o cursă de viteză.”(pg 9)

Sfârşit: “Se gândeşte la mare, aşa cum e la Cape, cum îmbrăţişează la Eastham peninsula răsucită ca o omidă şi îndoită la vârf ca un semn de întrebare. Coasta de est e locul potrivit, locul unde au debarcat pelerinii, unde anotimpurile au rostul lor şi de unde răsare soarele.” (pg 371)

Recenzia AICI



“Soţia din Paris” – Paula McLain, Editura Humanitas Fiction, 2016, 337 pagini, traducere din engleză Iulia Gorzo

sotia-din-paris1fullsizeÎnceput: “Primul lucru pe care-l îl face e să mă fixeze cu ochii ăia ai lui minunaţi, căprui, şi să spună: -Poate c-oi fi eu prea beat ca să-mi dau seama, dar s-ai putea să ai talent.

E octombrie 1920 şi jazzul e pretudindeni. Eu hanar n-am de jazz, aşadar Rahmaninov.Simt un început de îmbujorare în obraji de la cidru tare pe care prietena mea dragă, Kate Smith, mi l-a vârât pe gât ca să mă relaxes. Asta şi fac, de la o clipă la alta. Începe de la degete, calde şi moi, şi mi se propagă prin nervi, străbătându-mă toată. Nu m-am mai îmbătat de mai bine de un an – de dinainte ca maică-mea să se îmbolnăvească grav – şi mi-era dor de senzaţia mănuşii perfecte de pâclă, aşternându-se comod şi frumos peste creierul meu. Nu vreau să gândesc şi nici să simt nu vreau, doar dacă nu e ceva simplu ca genunchiul acestui băoat frumos aflat la câţiva centimetri de mine.”(pg 11)

Sfârşit: “- Nu, am răspuns, iar propria mea voce a răsunat ciudat şi detaşat în cameră. Tatie murise. Paul nu mă putea ajuta cu nimic, poate doar să mă lase să duc înapoi – înapoi la Paris şi la Pamplona şi la San Sebastian, înapoi la Chicago când eram Hadley Richardson-, o fată coborând dintr-un tren ca să-l cunoască pe bărbatul care avea să-i schimbe viaţa. Fata asta, fata asta incredibil de norocoasă, nu avea nevoie de nimic.”(pg 336)

Recenzia AICI



“Floare-de-Zăpadă şi evenatiul secret” – Lisa See, Editura Rao, 2015, traducere de Monica Sotirescu

img_3801-jpg9969Început: “Eu sunt ceea ce în satul nostru se numeşte «cineva care nu a murit încă» – o văduvă, în vârstă de optzeci de ani. Fără soţul meu, zilele sunt lungi. Nu-mi mai pasă de mâncărurile speciale pe care Bujor şi celelalte le pregătesc pentru mine. Nu mai aştept cu nerăbdare evenimentele fericite care se adună cu uşurinţă sub acoperişul nostru. Acum numai trecutul mă mai interersează. După tot acest timp, pot să spun în sfârşit lucrurile pe care nu le puteam spune atunci când depindeam de  familia în care m-am născut, ca să mă crească, sau de familia soţului meu, ca să mă întreţină. Am o viaţă întreagă de povestit; nu mai am nimic de pierdut şi cred că prea puţine persoane ar putea fi rănite de relatările mele.”(pg 7)

Sfârşit: “ «-Deşi eu n-am fost la fel  de bună ca tine, cred că spiritele cereşti ne-au unit. Vom fi împreună veşnic.» De atâtea ori m-am gândit la asta. Spusese oare adevărul? Dar dacă lumea de dincolo nu cunoaşte compasiunea? Dacă morţii continuă să aibă aceleaşi nevoi şi dorinţe ca şi viii, atunci întind mâna către Floare-de-Zăpadă şi către cei care au asistat la tot ce s-a întâmplat. Vă rog să-mi auziţi cuvintele. Vă rog să mă iertaţi.”(pg 312)

Recenzia AICI



Îmi pare rău, sunt aşteptată” – Agnes Martin-Lugand, Editura Trei, 2017, traducere din franceză de Carmen Otilia Spînu

imi-pare-rau-sunt-asteptata_1_fullsize

Început: “De patru luni frecam menta: trăiască stagiile de la sfârşitul studiilor! Privind retrospective, înţelegeam mai bine de ce reuşisem să-l găsesc pe-al meu în ultimul moment. Spre deosebire de toţi colegii mei de la şcoala de comerţ, gata să tragă tare, eu nu mă dădusem peste cap ca să obţin primul meu contract pe perioadă nedeterminată. Eam adepta efortului minim şi ştiam ce-mi plăcea: să folosesc cele două limbi ale mele – franceza şi engleza – şi să-i ajut pe oameni să comunice.”(pg 9)

Sfârşit: “ – Ştiţi cumva cât e ceasul, vă rog? L-am întrebat pe ospătar.

Un braţ a apărut atunci sub nasul meu. Am privit acest braţ secunde lungi fără să încerc să văd ora pe care o arăta minunatul ceas care îl împodobea, apoi am luat şi am strâns acest braţ puternic şi protector în jurul gâtului meu. Marc s-a aplecat spre mine, cu faţa îngropată în părul meu.

-Îmi pare rău că te-am făcut să aştepţi, a murmurat.”(pg 362)

Recenzia AICI



 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s