Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: „Pachinko” – Lee Min Jin

“Pachinko” e una din puţinele cărţi pe care eu le-am vânat la propriu. Cu mult înainte să aflu că va fi tradusă şi în limba română era deja pe wishlistul meu literar şi am aşteptat cuminte să văd care va fi editura care o să-şi treacă în portofoliu cartea scrisă de Lee Min Jin. Mă interesa subiectul şi eram curioasă de scriitura lui Lee, ca să nu mai spun de minunăţia de copertă pe care o are. M-am bucurat nespus când am aflat că editura Nemira urma să publice cartea chiar înainte de a pleca eu în concediu. A fost prima carte pentru care am plasat o precomandă şi am aşteptat-o mai ceva ca pe Moş Crăciun.

Am avut aşteptări mari de la această carte şi în mare parte mi-au fost atinse. “Pachinko” e cu siguranţă cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta iar în rândurile de mai jos o să vă spun de ce.

Subiectul era unul care mă interesa. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru poveştile din partea aceea a lumii, în cazul de faţă Coreea şi Japonia. Ştiam că între cele două ţări relaţiile sunt oarecum tensionate, Coreea s-a aflat sub ocupaţie japoneză înaintea celui De-Al Doilea Razboi Mondial şi pare că nu a uitat nici până azi aceea perioadă. Dar dedesubturile, dramele, motivele nu le ştiam. Am aflat acum puţin câte puţin, însă nu vă speriaţi, cartea nu e un tratat istoric, acest factor e doar contextual, e decorul pe care îşi construieşte Lee povestea, una inspirată din realitatea acelor vremuri, minuţios documentată, după cum bine menţionează la sfârşitul cărţii.

Acţiunea e una complexă şi se desfăşoară din 1910 până în 1989, însoţind patru generaţii. O mulţime de personaje Citește în continuare „Recenzie: „Pachinko” – Lee Min Jin”

Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur

lapte-si-miere-ISe spune că poezia e o artă a limbajului, iar versurile ei au menirea să vorbească sufletului şi să trezească emoţii. Aşa o fi, însă din păcate nu şi pentru mine. Or fi sechele din timpul orelor de română din liceu sau pur şi simplu eu şi ea, poezia, nu suntem compatibile. E drept, nici n-am depus eforturi prea mari să ne împrietenim şi probabil aici e greşeala mea, pentru că am descoperit curând şi o altă formă de poezie, mai puţin rigidă şi deloc rimată, mai pe gustul meu.

Mi-a căzut în mână deja celebra “Lapte şi miere” de Rupi Kaur şi pot să spun că mi-a plăcut, pentru că nu am avut impresia că citesc poezie, ci un jurnal personal, o experienţă, o poveste. Modul intim, cuvintele simple şi ilustraţiile care însoţesc poemele merg uşor la suflet, te fac părtaş la mărturia autoarei. Subiectele abordate de Kaur sunt împovărătoare, dramatice pe alocuri dar şi vindecătoare şi sunt parte din viaţa ei, din propriile experienţe. Ajungi să o însoţeşti în călătoria ei prin diverse etape ale vieţii când îţi mărturiseşte cu sinceritate despre feminitate, abuz sexual, dezamăgiri în familie, iubire şi despărţire, iubirea de sine, cruzime emoţională, trădare, rase şi gen, supravieţuire şi vindecare.

Un lucru interesant mi s-a părut opţiunea autoarei de a onora limba mamei sale, Punjabi şi scrierea folosită Gurmukhi, astfel poemele au o formă liberă, folosind doar minuscule şi fără semne de punctuaţie, fără măsură, fără rimă.

Cartea – mărturie a lui Kaur e împărţită în patru părţi, fiecare corespunzând unei etape din experienţa ei: rănirea, dragostea, ruperea şi vindecarea.

Rănirea ne vorbeşte despre viol, abuz sexual, durere şi amărăciune, multe aspecte actuale cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur”

Recenzie: „Inima mea şi alte găuri negre” – Jasmine Warga

Coperta-Inima-mea-si-alte-gauri-negreDeşi e un roman Young Adult, eu ieşind de mult din această categorie, am fost intrigată de subiectul pe care-l dezbate, curioasă de perspectiva abordată de Jasmine Warga şi în ce măsură o astfel de carte poate influenţa în bine tinerii care o vor citi.

Povestea este spusă din perspectiva lui Aysel, o adolescentă de şaisprezece ani, urmărită încă din copilărie de crima săvârşită de tatăl său pe care o ţine minte toată lumea din micuţul orăşel Langston. Arătată cu degetul de colegii răutăcioşi, având o relaţie ezitantă cu mama sa din pricina răcelii instalată între ele, hotărăşte că sinuciderea ar fi cea mai bună variantă pentru a scăpa de apăsările care îi macină întreaga fiinţă. Ezitând totuşi, caută pe un site un partener de sinucidere(termen necunoscut de mine până acum) şi îl găseşte în persoana lui Roman, un băiat de şaptesprezece ani, care se învinuia de moartea surorii lui din urmă cu un an. Nescăpând de remuşcări şi negăsind un resort care să-l scoată din această stare hotărăşte şi el ca cea mai plauzibilă variantă e moartea.

Aşadar, depresia şi sinuciderea sunt temele principale expuse de Jasmine Warga în acest roman. Se pare că sunt probleme cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Inima mea şi alte găuri negre” – Jasmine Warga”

Recenzie: “O mie de femei albe” – Jim Fergus

9781250074447Dacă sunteţi în căutarea unei cărţi cu un subiect inedit, aventuros, uşor romantic, despre evenimente care stau la limita dintre realitate şi ficţiune, vă propun să citiţi această carte scrisă de Jim Fergus, care pare a-şi alege subiecte mai puţin comune pentru cărţile sale.

“În 1854, în cadrul unei conferinţe de pace susţinută la Fortul Laramie, un important şef de trib al indienilor Cheyenne din partea de nord a ţării a cerut reprezentanţilor armatei Statelor Unite să le dăruiască o mie de femei albe, care urmau să devină soţiile tinerilor săi războinici. Având în vedere faptul că orânduirea indienilor Cheyenne este de tip matriarhal, iar nou-născuţii aparţin tribului din care face parte mama, aceasta li s-a părut cea mai potrivită cale de a pătrunde în lumea omului alb, o înspăimântătoare lume nouă ce se închidea în faţa amerindienilor(…). Nici nu ar mai fi nevoie să spun că cererea lor nu a fost bine primită de autorităţile albilor; conferinţa de pace s-a încheiat brusc, indienii s-au întors acasă, iar femeile albe nu au mai ajuns niciodată la ei. În romanul de faţă însă, sosirea lor se produce”, guvernul demarează în taină un program numit “mirese pentru indieni”.

Pornind de la acest eveniment istoric real, încercarea de a stabili un armistiţiu între preşedintele american Ulysses S. Grant şi căpetenia indienilor Cheyenne – Micul Lup, Jim Fergus scrie o carte extrem de interesantă, captivantă, aventuroasă care o să vă aţâţe curiozitatea până la final, o poveste foarte bine închegată, bine gândită şi structurată. Deşi începutul a fost puţin ezitant din punctul meu de vedere, cu o introducere care cel puţin pe mine m-a dezorientat puţin, continuarea însă decurge din bine înspre foarte bine.

Este de admirat documentarea făcută de autor, fiind nevoie de adunarea multor informaţii pentru a crea atmosfera triburilor indiene din preajma anului 1875(perioadă în care se peterece acţiunea), raportul “lumii civilizate” la aceste triburi, relaţiile sociale ale vremii, problemele rasiale, abordarea religioasă şi spiritualitatea triburilor, obiceiurile şi stilul de viaţă.

Povestea ne este prezentată din perspectiva lui May Dodd, prin cele şapte caiete în care şi-a consemnat întreaga experienţă de soţie a căpeteniei indienilor Cheyenne. Citește în continuare „Recenzie: “O mie de femei albe” – Jim Fergus”

Recenzie: “Anul tău perfect” – Charlotte Lucas

anul tau perfect Din dorinţa unei lecturi mai lejere, care să mă ajute să-mi recapăt plăcerea de a citi, rătăcită oarecum în urma unor lecturi mai împovărătoare am pus mâna pe “Anul tău perfect”. După sinopsis părea atrăgătoare iar stilul degajat mi-a dat certitudinea că o să petrec câteva ore într-o companie plăcută.

În trecut nu obişnuiam să citesc “Cuvântul înainte” sau “După”, “Mulţumirile” sau orce lămurire oferită de autor sau editor. Însă de ceva timp am corectat această greşeală şi bine am făcut pentru că dacă nu aş fi procedat la fel şi acum rămâneam oarecum cu ochii în soare la finalul cărţii, cu o mare nedumerire sau chiar dezamăgire. Dar de explicat o să mă explic ceva mai spre sfârşitul articolului (ca să procedez şi eu în stilul cărţii, nu de alta 😀 )

Aşadar, despre carte conform editurii: Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an, Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anul perfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tip pedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, se bazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţa noastră. Citește în continuare „Recenzie: “Anul tău perfect” – Charlotte Lucas”

Recenzie: „Îmi pare rău, sunt așteptată”-Agnès Martin-Lugand

imi-pare-rau-sunt-asteptata_1_fullsize Că luăm decizii pripite, că suntem presaţi de timp, că vrem mai mult, din ce în ce MAI MULT, că jucăm pe mai multe terenuri, că amânăm lucrurile esenţiale pe motiv că mai pot aştepta, toate aceste realităţi ne sunt cunoscute, le trăim zi de zi, fiecare dintre noi, sunt parte nedetaşabilă a vremurilor haotice pe care le traversăm. Trebuie să fii extrem de privilegiat pentru a te putea “lipsi” de ele, măcar de o parte, sau extrem de echilibrat ca să le poţi armoniza.

Sacrificăm cu atâta uşurinţă esenţa existenţei noastre, alergând după iluzii, care odată atinse nu umple golul pe care-l doream plin. Cred că fiecare ar trebui să-şi stabilească priorităţile şi să echilibreze restul activităţilor în jurul lor.

Dar ce faci atunci când viaţa îţi dă puţin planurile peste cap, te încurcă, îţi pune piedică, te forţează să iei nişte decizii sau din contră, te împiedică să le iei?

Bun, şi dacă tot am început cu concluziile zic să povestesc şi despre carte…:) După “Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea” şi “Viaţa e uşoară, nu-ţi face griji”, Agnès Martin-Lugand m-a prins şi cu această carte, deşi mărturisesc sincer, până pe la pagina 120, personajul principal candida serios la titlul “cel mai antipatic personaj feminin întâlnit într-o carte”. Yael, căci despre ea e vorba, o tipă sigură pe sine, dependentă de munca de interpretă pe care o desfăşura cu succes la o agenţie din Paris, cu un viitor promiţător, însă extrem de robotică, nu-şi îngăduia momente de relaxare, de linişte şi timp liber, îndepărtându-se de familie şi prieteni, având în gând doar sarcinile profesionale şi promovarea pe care o aştepta de 10 ani, avea câte o pastilă pentru fiecare reacţie umană a corpului ei, pastila care-i omoara foamea, care-i înlătura oboseala sau din contră inducea somnul la ora dorită etc., nu accepta momente de slăbiciune din partea subalternilor şi nu ţinea cont de vieţile lor personale. O astfel de persoană a fost Yael până la pagina menţionată mai sus când, Bernard, şeful ei, o trimite după patru ani în CONCEDIU(forţat) şi rupe orice legătură profesională cu ea pe această perioada. Citește în continuare „Recenzie: „Îmi pare rău, sunt așteptată”-Agnès Martin-Lugand”

Recenzie: “Te rog, ai grijă de mama” – Shin Kyung Sook

Imagini pentru te rog ai grija de mama

Shin Kyung Sook m-a fermecat din nou cu talentul ei de povestitoare. După “Voi fi acolo” mi-am dorit să citesc şi cealaltă carte tradusă în română, “Te rog ai grijă de mama”. E o carte dură prin subiectul abordat care te îndeamnă să te întrebi dacă tu faci îndeajuns pentru cei din jurul tău şi dacă preţuieşti clipele petrecute alături de ei, dacă eşti atent la nevoile lor şi le poţi fi de folos.

Mama, Park So-nyo, se pierde de soţul său în metroul din Seoul atunci când vin să-şi viziteze copii plecaţi de mult de acasă pentru a-şi îndeplini visele în marea metropolă. Confruntându-se cu consecinţele unui atac cerebral suferit cu ceva timp în urmă şi despre care nu le spune copiilor nimic, nu reuşeşte să găsească singură drumul spre casă şi rătăceşte prin amintiri şi printre străini până se stinge.

În jurul acestui eveniment se desfăşoară întreaga poveste. Romanul este structurat în patru capitole şi un epilog, fiecare capitol prezintă pe rând amintirile şi trăirile fiicei scriitoare Chi-hon, fiului cel mare Hyong-chol, soţului şi chiar ale mamei dispărute.

 Cât de departe pot ajunge amintirile legate de cineva? Dar cele referitoare la mama?

Pornind din acest punct, căutarea mamei devine brusc principala preocupare a tuturor membrilor familiei, sertarele de mult închise ale memoriei se deschid iar, amintiri din copilărie, adolescenţă şi studenţie le revin ca un tăvălug de regrete pentru că nu au preţuit îndeajuns sacrificiile şi sfaturile mamei. Citește în continuare „Recenzie: “Te rog, ai grijă de mama” – Shin Kyung Sook”

Recenzie: „Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret” – Lisa See

img_3801-jpg9969Mi se întâmplă rar să citesc o carte în trei zile, şi asta nu pentru că nu mi-aş dori ci dintr-o acută lipsă de timp. Ei bine, această carte, surprinzător sau nu, m-a prins într-atât de tare încât am făcut “sacrificii” şi nu m-am lăsat până nu am terminat-o cât mai repede.

E o mărturie cu adevărat impresionantă! Nu, nu mărturia mea cum că nu am timp cât mi-aş dori 🙂 , ci povestea din paginile cărţii. E prima dată când mă întâlnesc cu Lisa See în tărâmul literar şi am un mic regret pentru superficialitatea mea de a judeca o carte după copertă, în cazul de faţă atât coperta pentru “Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret” cât şi “Frumoasele chinezoaice”, ambele apărute la Editura Rao nu au coperte pe măsura valorii lor(părerea mea, de cititor care doreşte să îmbine utilul cu…esteticul).

Revenind la carte, Lisa See prin cuvinte foarte bine alese şi documentate readuce la viaţă China Imperială începând cu anul 1823 şi parcurge pornind de la acest an aproximativ încă 80 prin vocea personajului principal Floare-de-Crin. Mergând în paralel, cartea ne prezintă 3 aspecte diferite ale vieţii rurale din Puwei, un sat situat în provincia Yongming sau Ţinutul Strălucirii Eterne.

1În prim plan Lisa See construieşte o frumoasă prietenie între două fetiţe, devenite apoi femei, o legătură de prietenie oarecum predestinată în stele pentru că pornind de la superstiţiile după care îşi guvernau chinezii acelor vremuri viaţa se pare că cele doua, Floare-de-Crin şi Floare-de-Zăpadă se potriveau perfect. Erau născute în acelaşi an, în aceaşi lună, în aceaşi zi, se potriveau pentru a deveni ceea ce ei numeau laotong, “suflete pereche”, persoane predestinate să aibă o relaţie puternică întreaga viaţă bazată pe sinceritate, sprijin, şi iubire.

2Din al doilea plan reiese foarte bine condiţia femeii în acele vremuri, într-o societate patriarhală, guvernată de simboluri şi superstiţii. O civilizaţie unde aducerea pe lume a fetelor era considerată ghinion şi povară, pe când o mamă care aduce pe lume un băiat era respectată şi mult mai bine văzută atât de soţ şi familie cât şi de societate. Citește în continuare „Recenzie: „Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret” – Lisa See”

Recenzie: “Soţia din Paris” – Paula McLain

“ E octombrie 1920 şi jazz-ul e pretutindeni…”

sotia-din-paris1fullsizeUn roman atât de frumos scris şi bine documentat de Paula McLain, care ne introduce în tumultoasa viaţa a marelui Ernest Hemingway de la începutul carierei, prin intermediul soţiei sale de la acea vreme, Hadley Richardson, femeia care care i-a stat alături timp de 5 ani, cea care i-a înţeles angoasele, frământările, teama adusă de pe front care-l bântuia uneori, i-a insuflat încredere, si-a sacrificat propriile ambiţii, femeia care i s-a dăruit complet, care i-a fost alături atât în perioadele tulburi dinaintea succesului, dar şi o pentru un scurt timp după recunoaşterea operelor sale.

La 29 de ani, Hadley Richardson îl cunoaşte la Chicago pe tânărul de numai 21 ani, Ernest Hemingway, scriitor aflat la început de drum, necunoscut încă, care încerca să-şi croiască propriul drum în lumea aspră a literaturii de după război. Cei doi se îndrăgostesc şi pornesc umăr la umăr spre ceea ce urma să fie una din cele mai frumoase(chiar dacă scurtă) căsnicii din lumina reflectoarelor boeme ale Parisului anilor ‘20. Citește în continuare „Recenzie: “Soţia din Paris” – Paula McLain”