Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton

897236I-am dat mult timp târcoale acestei cărţi până când pur şi simplu mi-a căzut în braţe acum câteva săptămâni, era în vizorul meu de ceva vreme dar cum lucrurile bune se întâmplă la momentul oportun tot aşa şi-a aşteptat şi Miniaturista rândul, ca să mă pot eu bucura de lecturarea ei.

Aflând că e un roman de debut eram curiasă să văd ce impresii o să-mi lase stilul lui Jessie Burton, pentru că romanele de debut sunt uneori senzaţionale, alteori un fiasco. “Miniaturista” se încadrează în prima categorie, cu câteva amendamente pe care o să le detaliez spre final.

Ce mi-a plăcut? Subiectul, plasarea evenimentelor în Amsterdamul prosper de la sfârşitul anilor 1600, personajele puternice, atipice vremii, trăsăturile lor, descrierile scurte dar cu esenţă care m-au ajutat să intru repede în starea de spirit a acelor ani, să simt atmosfera străduţelor aglomerate, să gust din bucatele Corneliei, dar mai ales talentul de povestitoare al lui Burton. A avut cartea asta ceva ce m-a atras mereu spre ea, să înaintez cu lectura a fost un scop al fiecărei zile după muncă.

Citește în continuare „Recenzie:”Miniaturista” – Jessie Burton”

Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens

2519“Acolo unde cântă racii” este poate una din cele mai pline de candoare cărţi citite de mine în ultima perioadă, scoţând la suprafaţă un personaj aproape magic, Fata Mlaştinii, Kya.

Fiind un roman de debut nu pot decât să apreciez stilul în care Delia Owens a scris această carte şi să aplaud documentarea făcută pentru a da viaţă unui mediu mai puţin accesibil traiului de zi cu zi, o mlaştină aflată pe malul oceanului, de pe coasta Carolinei de Nord.

“Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioaroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe..(…) Poate că era un meleag aspru, însă mustea a viață. Viață de toate soiurile – crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii ce umpleau uscatul și apă.”

Satul Barkley Cove, locul unde “oamenii buni” îşi duc existenţa, era centrul regiunii, al civilizaţiei. Într-o latură de sat era un locul numit “Oraşul coloraţilor”, aşezare în care vieţuiau persoanele de culoare adunate în zonă, iar spre ocean se întindea Balta în toată splendoarea ei. Pentru unii un teritoriu magic, pentru alţii doar locul în care oamenii certaţi cu legea sau cu viaţa în general îşi duceau zilele, numiţi mai exact “mizerii” sau “gunoaie” de mai civilizaţii lor vecini.

Citește în continuare „Recenzie: “Acolo unde cântă racii” – Delia Owens”

Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur

lapte-si-miere-ISe spune că poezia e o artă a limbajului, iar versurile ei au menirea să vorbească sufletului şi să trezească emoţii. Aşa o fi, însă din păcate nu şi pentru mine. Or fi sechele din timpul orelor de română din liceu sau pur şi simplu eu şi ea, poezia, nu suntem compatibile. E drept, nici n-am depus eforturi prea mari să ne împrietenim şi probabil aici e greşeala mea, pentru că am descoperit curând şi o altă formă de poezie, mai puţin rigidă şi deloc rimată, mai pe gustul meu.

Mi-a căzut în mână deja celebra “Lapte şi miere” de Rupi Kaur şi pot să spun că mi-a plăcut, pentru că nu am avut impresia că citesc poezie, ci un jurnal personal, o experienţă, o poveste. Modul intim, cuvintele simple şi ilustraţiile care însoţesc poemele merg uşor la suflet, te fac părtaş la mărturia autoarei. Subiectele abordate de Kaur sunt împovărătoare, dramatice pe alocuri dar şi vindecătoare şi sunt parte din viaţa ei, din propriile experienţe. Ajungi să o însoţeşti în călătoria ei prin diverse etape ale vieţii când îţi mărturiseşte cu sinceritate despre feminitate, abuz sexual, dezamăgiri în familie, iubire şi despărţire, iubirea de sine, cruzime emoţională, trădare, rase şi gen, supravieţuire şi vindecare.

Un lucru interesant mi s-a părut opţiunea autoarei de a onora limba mamei sale, Punjabi şi scrierea folosită Gurmukhi, astfel poemele au o formă liberă, folosind doar minuscule şi fără semne de punctuaţie, fără măsură, fără rimă.

Cartea – mărturie a lui Kaur e împărţită în patru părţi, fiecare corespunzând unei etape din experienţa ei: rănirea, dragostea, ruperea şi vindecarea.

Rănirea ne vorbeşte despre viol, abuz sexual, durere şi amărăciune, multe aspecte actuale cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Lapte și miere” – Rupi Kaur”

Recenzie: „Inima mea şi alte găuri negre” – Jasmine Warga

Coperta-Inima-mea-si-alte-gauri-negreDeşi e un roman Young Adult, eu ieşind de mult din această categorie, am fost intrigată de subiectul pe care-l dezbate, curioasă de perspectiva abordată de Jasmine Warga şi în ce măsură o astfel de carte poate influenţa în bine tinerii care o vor citi.

Povestea este spusă din perspectiva lui Aysel, o adolescentă de şaisprezece ani, urmărită încă din copilărie de crima săvârşită de tatăl său pe care o ţine minte toată lumea din micuţul orăşel Langston. Arătată cu degetul de colegii răutăcioşi, având o relaţie ezitantă cu mama sa din pricina răcelii instalată între ele, hotărăşte că sinuciderea ar fi cea mai bună variantă pentru a scăpa de apăsările care îi macină întreaga fiinţă. Ezitând totuşi, caută pe un site un partener de sinucidere(termen necunoscut de mine până acum) şi îl găseşte în persoana lui Roman, un băiat de şaptesprezece ani, care se învinuia de moartea surorii lui din urmă cu un an. Nescăpând de remuşcări şi negăsind un resort care să-l scoată din această stare hotărăşte şi el ca cea mai plauzibilă variantă e moartea.

Aşadar, depresia şi sinuciderea sunt temele principale expuse de Jasmine Warga în acest roman. Se pare că sunt probleme cu care se confruntă Citește în continuare „Recenzie: „Inima mea şi alte găuri negre” – Jasmine Warga”